Moldova Agroindbank – o nouă locaţie, o nouă experienţă de banking

Clienţii Moldova Agroindbank au simţit deja gustul unei noi experienţe de banking. O nouă locaţie, un nou design interior şi exterior şi o combinaţie fină între asistenţa individuală şi cea digitală. Toate acestea au devenit deja o realitate cotidiană pentru clienţii persoane fizice ai Sucursalei “Miron Costin” a MAIB. 

Schimbarea vine la pachet cu o nouă abordare în deservire din partea angajaţilor MAIB, dar şi cu mai multă autonomie pentru clienţii băncii în efectuarea operaţiunilor bancare. 

”Sucursala Miron Costin este prima sucursală deschisă de MAIB în Chişinău în momentul creării băncii, în 1991, şi a fost intotdeauna sucursala cu care ne mândrim. Pe lângă designul atractiv şi confortul creat pentru clienţi, combinăm deservirea individuală cu cea digitală. Am simplificat şi continuăm să simplificăm procesele bancare, astfel încât să facilităm cât de mult posibil interacţiunea clienţilor cu banca.

În acelaşi timp, am accelerat digitalizarea serviciilor bancare, oferindu-le clienţilor instrumentele necesare pentru a face banking comod, rapid şi în siguranţă, oricând şi de oriunde. Chiar venind la sucursală, au la dispoziţie instrumente digitale care le permit să efectueze operaţiuni de sine stătător şi să beneficieze de consultanţă pentru aceasta, la necesitate. Astfel, această abordare transformă sucursala într-un spaţiu unde clienţii dezvoltă şi aprofundează relaţiile cu banca, beneficiind în acelaşi timp de independenţă în efectuarea operaţiunilor bancare”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, cu ocazia deschiderii sucursalei.

Dacă ai trecut deja pragul Sucursalei „Miron Costin”, atunci ştii că vei fi întâmpinat cu toată bunăvoinţa de Meeter greater, consultanţii MAIB care te vor direcţiona către punctele de interes, te vor consulta şi îţi vor propune soluţii în funcţie de necesităţile tale. În tot mai multe sucursale clienţii băncii sunt întâmpinaţi de Meeter greateri - persoanele care te ajută să ai o experienţa plăcută şi utilă de digital banking şi te ghidează în utilizarea serviciilor digitale, a aplicaţiei mobile MAIBank, a terminalelor de autoservire.

Eşti binevenit în noua locaţie a sucursalei „Miron Costin”, amplasată pe bd. Moscovei, 9/5. Pe lângă spaţiile de aşteptare confortabile şi deservirea prietenoasă, ai la dispoziţie o reţea de dispozitive digitale în zona de autoservire 24/7, dar şi un bancomat multifuncţional în regim de autoservire, pentru o experienţă de banking pe placul tău. Iar pentru maximă comoditate, rapiditate şi o doză necesară de siguranţă, ai o bancă întreagă în buzunarul tău prin intermediul aplicaţiei MAIBank.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok