Maib înregistrează performanțe remarcabile în prima emisiune de obligațiuni corporative din al doilea program

Registrul Emitenților de Valori Mobiliare a confirmat înregistrarea cu succes a primei emisiuni de obligațiuni corporative din cadrul celui de-al doilea program, iar rezultatele au primit aprobarea Comisiei Naționale a Pieței Financiare. 

În cadrul acestei emisiuni, desfășurate în perioada 4 – 26 decembrie 2023, au fost subscrise 5000 de obligațiuni nominative de clasa a VI-a, cuprinzând întregul volumul din prima emisiune. Durata de circulație a acestor obligațiuni este de 3 ani, iar rata dobânzii este flotantă, care va fi achitată lunar pe contul de card sau contul curent al investitorului.

Amintim că al doilea program de obligațiuni corporative maib se va desfășura în decursul a 12 luni, iar banca va lansa în total în mod regulat 10 emisiuni consecutive de obligațiuni corporative de clase diferite și cu o rată de subscriere de cel puțin 1% pentru fiecare emisiune, în valoare nominală de 100 de milioane de lei fiecare.

Dacă nu ai reușit să investești în prima emisiune de obligațiuni corporative, urmărește noutățile maib. În scurt timp va fi anunțată lansarea celei de-a doua subscriere din acest program.

Mai multe detalii despre avantajele, dar și despre caracteristicile obligațiunilor corporative maib află aici.

Investește inteligent.

Cu maib e simplu și ușor!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok