Diploma de Excelenţă pentru susţinerea sportului naţional şi a presei sportive

BC “Moldova Agroindbank” SA s-a învrednicit de Diploma Asociaţiei Presei Sportive din Republica Moldova (APSM) “Pentru promovarea şi susţinerea sportului national şi a presei sportive”. Distincţia a fost înmînată în cadrul Galei Laureaţilor APSM luni seara, 14 decembrie, la care MAIB a participat în calitate de invitat, dar şi de Partener Oficial al ceremoniei.

Gala Laureaţilor Presei Sportive din Republica Moldova se desfăşoară anual şi are drept scop încurajarea susţinerii sportului naţional, promovării modului sănătos de viaţă. De asemenea, APSM ţine să omagieze cei mai buni jurnalişti specializaţi în spotrt, precum şi cei ce practică ei îşişi diverse genuri de sport, obţinînd succese în cadrul concursurilor sportive din ţară şi de peste hotare. De remarcat în context că APSM este singura asociaţie a jurnaliştilor sportivi din lume care organizează cu regularitate olimpiade la 11 probe sportive, cu participarea presei, instituţiilor de stat, diplomaţilor, companiilor private. Echipa MAIB la minifotbal este una dintre cele mai active în cadrul campionatelor organizate de APSM. Şi în acest an, fotbaliştii de la Moldova Agroindbank  au obţinut Cupa Open Cupa Presei la futsal.
 
Asociaţia Presei Sportive din Republica Moldova a fost creată în anul 1993. În prezent din această organizaţie fac parte peste 80 de sportivi de la ziare şi reviste, agenţii de presă, TV şi radio, portaluri de ştiri, bloguri, fotografi, freelanceri, colaboratori ai serviciilor de presă de la cluburi şi organizaţii sportive.

Parteneriatul dintre MAIB şi APSM numără aproape două decenii: anual banca susţine desfăşurarea turneelor la minifotbal printre echipe de amatori, alte evenimente sportive şi festive organizate de APSM, inclusiv  Gala Laureaţilor Presei Sportive.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok