Iulian Borisov, Product Owner Departamentul (Orchestra) Retail la maib, într-un interviu cu jurnalistul Pavel Zingan
Iulian, salut. Înainte de a ne întâlni, am recitit interviul nostru din vara anului trecut. Atunci spuneai: „Acum obiectivul meu este să aduc banca pe locul 1 în ceea ce privește numărul de carduri din proiectele salariale. În ceea ce ține de cifra de afaceri a proiectelor salariale, suntem deja pe primul loc, iar sarcina noastră este să fim primii și la numărul de carduri emise”. Ai reușit să realizezi acest obiectiv?
Am reușit! În toamna anului trecut, maib a devenit lider incontestabil pe piață în ceea ce privește numărul de carduri emise. Acesta este rezultatul muncii întregii noastre echipe și sunt mândru că am reușit să ne îndeplinim planul ambițios. Când spun „întreaga echipă”, nu mă refer doar la colegii de orchestră. Fără celelalte linii de business ale băncii, de la aplicația mobilă maibank până la fiecare produs și serviciu în parte, nu am fi reușit să convingem clienții să se alăture proiectelor salariale de la maib.
Deci, costul de deservire a unui proiect salarial nu mai este un factor cheie în alegerea unei bănci pentru un proiect salarial?
Aceasta deja nu mai este un criteriu important pentru clienții noștri. În prezent, eforturile de a economisi și negocierea comisionului pentru proiectele salariale sunt deja de domeniul trecutului. Accentul s-a mutat pe grija față de angajații noștri. Angajatorul înțelege clar că propria echipă merită și așteaptă cele mai bune produse și servicii de pe piață, pentru că transferul salariului este o operațiune tehnică și instantă, dar angajatul beneficiază de comoditatea utilizării banilor primiți.
Tu negociezi în mod constant cu clienții. Ce produse maib sunt apreciate ca beneficiu pentru angajați?
Creditele ipotecare sunt întotdeauna în centrul atenției, iar noi suntem lideri, avem cele mai bune oferte de pe piață. Noul nostru credit, împarte în rate, atrage, de asemenea, atenția - acesta oferă un alt nivel de planificare financiară și o oportunitate de a spori puterea de cumpărare. Dacă anterior un angajat alegea între a renova casa sau a călători la mare, datorită noilor noastre instrumente financiare nu mai este necesar să aleagă, dar să opteze pentru ambele.
Îmi amintesc, din conversația noastră anterioară, că ai lucrat mereu în vânzări. Care este atuul proiectelor salariale?
Timpul este, fără îndoială, cea mai valoroasă resursă a noastră. Ce reprezintă un proiect salarial pentru un angajat? Deschiderea unui cont bancar și obținerea unui card. La maib, acest lucru poate fi făcut din confortul casei sau al biroului, în câteva minute. Și apoi, cu maibank vei economisi timp la fiecare pas. Iar angajatul va avea acces nu doar la serviciile pe care le consideră necesare. Posibilitățile oferite de maibank, și am văzut acest lucru în practică de multe ori, îi vor depăși așteptările.
În ceea ce privește economia de timp, doar maib oferă deocamdată posibilitatea de actualizare a datelor personale online, fără a veni la sucursală. Acest proces oferă o serie de avantaje, dar principalul este acela că nu mai este nevoie să te duci la bancă pentru a-ți actualiza datele personale.
Iulian, ești un vânzător cu experiență. Nu am angajați, dar vreau deja să solicit un proiect salarial de la bancă.
Pe lângă avantajele menționate, aș dori să punctez și noile oportunități de transfer prin număr de telefon disponibile pe piața locală.
Te referi la MIA Instant Payments?
Da. Acest serviciu îți permite să transferi instant bani de pe orice card din Republica Moldova pe cardul tău maib, oferind o soluție rapidă și convenabilă pentru a-ți alimenta contul. Acum îți poți transfera salariul de la orice bancă pe cardul maib, deoarece maib are un card salarial digital pe care îl poți deschide prin intermediul aplicației maibank, iar apoi poți beneficia de toate avantajele unui client maib. De asemenea, în maibank avem o funcție pentru bugetari: abonați-vă la MPay și primiți salariul direct pe cardul maib.
Și, astfel, clientul are automat acces la toate posibilitățile ecosistemului pe care îl dezvoltă maib?
La întreaga gamă de carduri. Chiar și cardul maib gama care oferă cashback la mii de comercianți și, la necesitate, acces la o linie de credit pentru 60 de zile. Și, dacă luăm în considerare că fiecare al doilea utilizator din Republica Moldova are un card maib, transferurile P2P între carduri sunt gratuite.
Mă gândeam că, așa cum întreaga bancă „lucrează” pentru tine prin crearea de produse care aduc plus valoare proiectelor salariale, la fel și tu lucrezi pentru întreaga bancă prin promovarea proiectelor salariale, pentru că astfel promovezi absolut toate produsele maib dedicate persoanelor fizice.
Suntem o echipă!