Maib park – un oficiu şi proiect extraordinar, pornind chiar de la nume

Una dintre provocările mari privind noul oficiu maib a fost identificarea unui nume care să reprezinte cu adevărat atât oficiul, cât şi strategia, scopul şi valorile echipei maib.

Iată pe scurt ce am făcut.

Am pornit de la cercetare
La prima etapă, am căutat printre filele de arhivă numele anterioare ale străzii şi regiunii în care se află oficiul, dar şi numele personalităţilor care în albia anilor au locuit în zonă, poveştile lor de viaţă care au devenit parte din istorie. La a doua etapă am cercetat istoria Grădinii Publice “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, speciile de copaci din acest parc şi descrierea, simbolismul fiecăreia. Nu intru prea mult în detalii, dar a fost o experienţă neaşteptat de interesantă.

În paralel, am provocat creativitatea echipei maib. Am anunţat un concurs intern, iar în doar câteva săptămâni am adunat peste 500 de propuneri de nume unice din partea angajaţilor maib. Trecând printre ele, ne-am convins că am ridicat perfect mingea la fileu, opţiunile fiind dintre cele mai diverse: de la stilul business la denumiri muzicale, nume de personalităţi şi chiar de copaci.

Nu a fost simplu să alegem, iată de ce am propus managementului de top şi mijlociu să-şi exprime votul dintr-o listă scurtă de vreo 50 de opţiuni de nume, iar lista de 10 nume care au adunat cele mai multe voturi a fost discutată şi supusă votului în una dintre şedinţele top managementului.

De ce maib park?
Analizând toate opţiunile, precum şi rezultatele cercetărilor anterioare din arhivă, votul a fost exprimat în favoarea maib park şi iată argumentele:

  1. Localizarea oficiului maib nemijlocit în vecinătatea Grădinii Publice “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, din geamurile oficiului panorama către parc încântând şi inspirând pe oricine.
  2. Parcul se asociază şi cu mult verde, aceasta fiind o direcţie care se aliniază perfect cu strategia maib.
  3. Liniile de activitate ale băncii sunt diverse, cum sunt diverşi şi copacii în parc.
  4. Oficiul va fi spaţiu şi pentru alte companii, cu care vom lucra în acelaşi edificiu, la fel ca într-un parc de business.
  5. În al cincilea rând, dar nu şi ultimul, ne-am dorit ca numele oficiului să sune deopotrivă de bine şi în limba română, şi engleză, iată de ce am optat pentru scrierea cu k a cuvântului park.

Multe ar mai fi de spus despre acest proiect de-a dreptul provocator pentru orice om din comunicare şi marketing. Una ştiu cu certitudine. Suntem ceea ce lăsăm în urma noastră, iar de numele maib park îmi doresc să se creeze istorii frumoase, asocieri faine şi experienţe memorabile. Noi, oamenii maib, asta vom face. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok