MOLDOVA AGROINDBANK - CEA MAI EFICIENTĂ BANCĂ

BC „Moldova Agroindbank” S.A. este cea mai eficientă bancă din Republica Moldova, potrivit rezultatelor anului 2012. Constatarea este făcută de Agenţia de Rating şi Evaluare EVM Group (Estimator-VM) şi vine după ce influenta publicaţie internaţională „The Banker” a desemnat Moldova Agroindbank drept „Banca anului 2012 din Moldova”.

Potrivit clasamentului eficienţei bancare realizat de către EVM, Moldova Agroindbank deţine stabil poziţia de cea mai eficientă bancă: „Pe prima poziţie în clasamentul eficienței bancare, ca de obicei, se plasează BC „Moldova Agroindbank” S.A., care deţine primul loc şi în subclasamente după indicatorii „Venituri totale” și „Venit net”. Astfel, în trimestrul IV al anului curent, această bancă a înregistrat cele mai mari venituri nete, care constituie 304,9 mln. lei și a înregistrat cea mai mare rentabilitate operațională (ROS), care constituie 26,13%”, se arată în clasament.

De asemenea, experţii atestă pentru ultimul trimestru al anului 2012 „o sporire a decalajului” dintre MAIB şi banca ce o urmează în clasament - BC „Victoriabank” S.A.

Natalia VRABIE, preşedintele BC „Moldova Agroindbank” S.A., a subliniat în context: „La baza creşterii stabile a MAIB - liderul sistemului bancar, stau capacităţi sporite de gestionare eficientă a riscurilor, calitatea înaltă a portofoliului de credit, supravegherea costurilor și optimizarea proceselor de afaceri, elaborarea de noi produse şi servicii, bazate pe tehnologii noi de deservire prin intermediul canalelor
electronice”.

Notă: Agenţia de Rating şi Evaluare EVM Group (Estimator-VM) activează pe piaţă din 2001 şi are în portofoliul său proiecte de evaluare şi consultanţă a unui număr mare de companii renumite atât din ţară, cât şi de peste hotare, instituţii de stat, organizaţii internaţionale etc. Echipa Agenţiei este compusă din specialişti de înalt nivel şi cu o bogată experienţă în domeniu. Evaluările Grupului se efectuează în baza unor calcule, proceduri şi instrumente analitice în conformitate cu standardele internaţionale în domeniu.

Citește articolul: MOLDOVA AGROINDBANK - CEA MAI EFICIENTĂ BANCĂ

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok