Istorii de succes: Abordarea creativă a ”Silviei Bombonici”

Brandul moldovenesc „Bombonici” este bine cunoscut în Moldova, fiind o afacere de familie puternică a designerului Silvia Lazu, care în anul 2004 a deschis o întreprindere de croitorie în satul natal Sadaclia, raionul Basarabeasca. Afacerea a fost iniţiată cu şapte maşini de cusut şi câteva cusătorese. Cea mai problematică nişă a fost aleasă ca direcţie principală de dezvoltare. Este vorba despre haine pentru copii mici (1-3 ani).

La acea vreme, piaţa era inundată de importurile ieftine, care satisfăceau nevoile a cel puţin 40 de mii de copii născuţi anual în Moldova. Haine de calitate pentru nou-născuţi erau disponibile pentru puţini părinţi şi erau vândute exclusiv sub branduri occidentale scumpe. 

Astăzi, la fabrică activează 130 de persoane, dintre care două treimi sunt localnici. Cu sprijinul Proiectului de Competitivitate în Moldova, a primit certificarea conform standardelor internaţionale ISO, care oferă ”Bombonici” oportunităţi suplimentare de export. Compania acordă o atenţie sporită liniei sale de produse şi anual lansează patru colecţii de haine pentru copii, câte una în fiecare sezon.

Potrivit directorului comercial Vitalie Lazu, producătorul şi-a organizat propria reţea de vânzări. Iniţial, vânzările erau efectuate prin intermediul platformei comerciale ”Din Inima”, care reprezintă aproximativ 20 de branduri moldoveneşti. După ce proiectul a fost îngheţat, ”Bombonici” s-a orientat către vânzări sub brandul propriu. Acum compania are zece magazine în Chişinău, Bălţi, Cimişlia şi Comrat. În plus, anul trecut a fost lansat un magazin online cu livrare în întreaga republică. Vânzările sunt substanţiale: în 2019, cifra de afaceri a ”Silvia Bombonici” s-a ridicat la 27 de milioane de lei, în 2020 – la 25 de milioane de lei.

„Acordăm o atenţie specială calităţii, făcând investiţii serioase în echipament şi materie primă”, spune Vitalie Lazu. ”Fabrica noastră nu a lucrat niciodată cu producţie de tip lohn şi, de asemenea, nu cumpărăm nimic din stocurile din depozite. Totul este realizat conform comenzilor noastre. În acelaşi timp, 95% din ţesături şi accesorii sunt comandate din timp, cu cel puţin 6 luni, de la principalii procucători de ţesături din Occident. Adică, activitatea noastră operaţională este complexă şi diversă, însă primind cardul business de la Moldova Agroindbank, am simplificat acest proces. Este un mod de plată convenabil, cu ajutorul căruia achităm toate facturile curente pentru mărfuri, materia primă, serviciile prestate companiei. Orice transfer de bani se efectuează rapid printr-un singur terminal bancar la punctul de vânzare, inclusiv este posibilitatea de a-l utiliza în cadrul achiziţilor online”, a explicat Vitalie Lazu. 

În general, ”Bombonici” colaborează cu furnizorii de ţesături italiene şi turceşti. Prin urmare, pentru companie este important ca cardurile business de la MAIB să lucreze nu doar cu lei moldoveneşti, dar şi cu euro şi dolari.
„Acest instrument de plată simplifică viaţa producătorilor, pentru care timpul costă o mulţime de bani. Pentru un om de afaceri este insuportabil să piardă timp în rând, oriunde s-ar afla: în bancă sau HoReCa, la benzinărie etc. Cu un card business suntem asiguraţi împotriva irosirii în zădar a energiei: plăţile se fac instantaneu, inclusiv acele plăţi care se fac în timpul călătoriilor de afaceri în străinătate”, spune domnul Lazu. 

 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok