Credit pentru investiții
despre
Ești convins că implementarea tehnologiilor noi și performante în afacerea ta vor ridica randamentul și vor diminua costurile? Vrei să procuri terenuri noi sau să mai construiești un depozit?
Creditele pentru investiții sunt soluția potrivită pentru a extinde și a dezvolta afacerea ta.
Suma: până la 80% din valoarea proiectului investiţional (în unele cazuri - 100%, în conformitate cu investiţia planificată şi termenul de recuperare)
Termen: până la 60 de luni (în funcţie de proiect – până la 84 de luni).
Perioadă de graţie:
- până la 12 luni pentru credit;
- până la 3 luni pentru dobândă.
Avantaje:
- realizarea rapidă a planurilor de dezvoltare;
- perioadă de grație;
- optimizarea cheltuielilor de producţie.
Cum aplici pentru un credit online
Completezi cererea online
Coordonezi toate detaliile la distanță cu maib. Primești oferta preliminară la email
Semnezi actele necesare și ridici banii
Pentru a solicita acordarea tranșei sau a rambursa anticipat creditul, accesați butonul corespunzător
cerințe
Solicită creditul dacă ai o întreprindere înregistrată conform legislației în vigoare.
tarife
Rata dobânzii și comisionale aferente se stabilesc individual la acordarea creditului în funcție de profilul tău financiar.
Pentru stabilirea ofertei completează câmpurile de mai jos noi te vom contacta.
documente necesare
- Buletinul de identitate al administratorului și ale fondatorilor;
- Actele de constituire ale întreprinderii;
- Alte acte, care ar putea fi solicitate de bancă.
întrebări frecvente
În momentul în care completați cererea de credit, puteți solicita și serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib.
Opțiunea de înregistrare a gajului imobil prin maib poate fi utilizată doar complementar la cererile de credit cu gaj, nu poate fi utilizată ca „serviciu separat”.
Imediat după confirmarea cererii de credit, actele vor fi autentificate notarial, iar în aceeași zi banii vor fi debursați către contul companiei.
- Serviciul de înregistrare a gajului imobil de la maib permite debursarea banilor în aceeași zi cu depunerea cererii de credit și cererii de înregistrare a gajului imobil prin maib.
- Nu mai este necesar să mergeți la ASP pentru depunerea și preluarea actelor de înregistrare a bunului gajat.
- Prețul pentru înregistrarea dreptului de ipotecă în favoarea băncii în Registrul Bunurilor Imobile de la ASP, în termen de o zi lucrătoare, constituie 1.100 MDL/Număr Cadastral, în timp ce comisionul pentru serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib este de 1.000 MDL/Număr Cadastral.
Pentru a solicita serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib – procura nu este necesară.
Nu există comisioane ascunse pentru serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib.
Înregistrarea gajului imobil prin maib poate fi utilizat doar complementar la cererile de credit cu gaj, nu poate fi utilizat ca serviciu separat.
Serviciul este disponibil în toate sucursalele băncii din or. Chișinău și este valabil doar pentru numerele cadastrale din raza municipiului Chișinău.
Cerințele pentru înregistrarea gajului imobil prin maib:
Serviciul poate fi utilizat doar pentru numerele cadastrale care nu sunt deja gajate sau grevate cu ipotecă, sau care nu sunt în proprietatea unor terți.
Suma maximă a creditului pentru care poate fi utilizat serviciul de înregistrare este de 3 milioane MDL.
Prețul pentru serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib este de 1.000 MDL/Număr cadastral.
Banca poate înregistra dreptul de ipotecă în Registrul Bunurilor Imobile, iar banii vor fi virați în contul companiei în aceeași zi cu depunerea cererii.
Descriere:
Pentru a simplifica procesul de finanțare a afacerilor, am decis să preluăm o parte din responsabilitățile acestora prin lansarea serviciului de înregistrare a gajului imobil prin maib.
Cum funcționează:
Serviciul presupune înregistrarea dreptului de ipotecă în favoarea băncii în Registrul Bunurilor Imobile, pentru cererile de credit cu gaj imobil de până la 3.000.000 de lei. Comisionul pentru acest serviciu este de 1000 de lei/Număr cadastral, indiferent de valoarea bunului gajat.
Comision/Preț:
Prețul pentru serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib este de 1.000 MDL/Număr cadastral.
Beneficii:
- Serviciul de înregistrare oferit de maib permite debursarea banilor în aceeași zi cu depunerea cererii de credit și a cererii de înregistrare a gajului imobil prin maib.
- Nu mai este necesar să mergeți la ASP pentru depunerea actelor de înregistrare a bunului gajat.
- Prețul pentru înregistrarea dreptului de ipotecă în favoarea băncii în Registrul Bunurilor Imobile de la ASP, în termen de o zi lucrătoare, constituie 1.100 MDL/Număr Cadastral, în timp ce comisionul pentru serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib este de 1.000 MDL/Număr Cadastral.
Cerințe:
- Serviciul de înregistrare a gajului imobil prin maib poate fi utilizat doar pentru numerele cadastrale care nu sunt deja gajate sau grevate cu ipotecă, sau care nu sunt în proprietatea unor terți și care nu sunt în curs de procedură de executare silită.
- Suma maximă a creditului pentru care poate fi utilizat serviciul de înregistrare a gajului imobil de la maib este de 3 milioane MDL.
- Serviciul este disponibil doar complementar cererilor de credit cu gaj și nu poate fi utilizat separat de produsele de creditare oferite de maib
plasează cererea online de credit
completează câmpurile de mai jos
plasează cererea online de credit
introdu codul OTP primit la numărul de telefon +373
- pas 1 din 2 datele persoanei juridice și detalii credit
- pas 2 din 2
dacă ai depus solicitarea în afara programului de lucru, în weekend sau în zile de sărbătoare, te vom contacta în următoarea zi lucrătoare.