Maib, cea mai mare bancă din Moldova, a anunțat astăzi că Alexandru Sonic se alătură Băncii în calitate de noul Vicepreședinte al Comitetului de Conducere, responsabil pentru Corporate Banking și Investiții, sub rezerva aprobării de către Banca Națională a Moldovei. El va fi responsabil pentru toate activitățile bancare corporative ale Băncii, inclusiv gestionarea relațiilor cu clienții corporativi, supravegherea activității de creditare și asigurarea unui management eficient al riscurilor.
Alexandru Sonic este un director financiar cu experiență, care a lucrat timp de 10 ani la Morgan Stanley, o bancă de investiții de top la nivel mondial, specializată în M&A în Europa. În plus, a deținut mai multe roluri de conducere, inclusiv Secretar de Stat al Ministerului Economiei din Republica Moldova și Partener Executiv al Ocean Credit Holdings, platformă fintech din România. Este absolvent de studii de licență și masterat al Universității din Oxford.
Dumitru Baxan, fostul Vicepreședinte al Comitetului de Conducere, responsabil pentru Corporate Banking și Investiții, va rămâne alături de Bancă, preluând funcția de Șef-adjunct Activitate Corporativă.
Giorgi Shagidze, CEO maib:
"Suntem încântați să îi urăm bun venit lui Alexandru Sonic în cadrul Comitetului de Conducere al maib, sub rezerva aprobărilor necesare. Expertiza sa vastă în domeniul de corporate banking și înțelegerea profundă a nevoilor clienților vor fi esențiale pentru strategia Băncii pe termen lung. Suntem încrezători că leadership-ul său va juca un rol-cheie în consolidarea relațiilor noastre cu clienții corporativi. Aș dori, de asemenea, să îi mulțumesc lui Dumitru Baxan pentru contribuția sa extraordinară în aria Corporate și sunt încântat să lucrez cu el în continuare în noul său rol.”
Alexandru Sonic:
"Sunt onorat de oportunitatea de a mă alătura echipei maib în calitate de noul Vicepreședinte al Comitetului de Conducere, responsabil pentru Corporate Banking și Investiții, sub rezerva aprobărilor necesare. Sunt încântat să contribui la dezvoltarea viziunii Băncii în a-și redefini serviciile bancare pentru companiile din Moldova. Acest rol reprezintă atât o provocare semnificativă, cât și o mare responsabilitate, iar eu aștept cu nerăbdare să-mi aplic experiența și abilitățile pentru a sprijini clienții noștri corporativi și a contribui la elevarea serviciilor maib la noi înălțimi în industria bancară."
Despre maib
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu o cotă de piață de 36.1% din depozite și 38.0% din creditele întregului sistem bancar la sfârșitul trimestrului II din 2024. Maib este un creditor disciplinat cu o rată a creditelor neperformante de 1.9% și este bine capitalizată, cu un CAR de 22.2% la 31 martie 2024. Banca este de o importanță sistemică pentru țară, deservind aproape o treime din populație și fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din Republica Moldova, cu peste 2,400 de angajați. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de management al activelor din țările baltice, și Horizon Capital, un fond de investiții privat axat pe piețele emergente.