Transformarea agile WoW maib continuă. A fost lansat al cincilea val de orchestre din zona operațională

Alți peste 200 de angajați maib au îmbrățișat transformarea agile în cadrul lansării celui de-al cincilea val de orchestre. Este primul eveniment desfășurat în noul sediu - maib park – și relevant din perspectiva transformării agile, demarată la sfârșitul anului 2021 în cadrul maib.

De această dată, transformarea agile a fost îmbrățișată de 4 orchestre, formate din banduri cu profesioniști din diferite arii, care vor contribui prin expertiză ca activitatea cotidiană să se desfășoare și mai rapid, mai simplu și ușor. Anterior evenimentului, membrii noi formatelor orchestre au fost instruiți în stilul transformațional, pentru a putea aplica pe deplin procesele și tehnicile agile, aliniate valorilor și scopului maib.

Giorgi Shagidze, Președintele maib:
„Acum 10 ani așteptările clienților nu necesitau o reacție rapidă, promptă din partea băncilor. Lucrurile însă s-au schimbat pe o filieră dinamică și acest fapt a solicitat și transformări din partea noastră, prin adoptarea filosofiei agile. Este necesar să omitem deciziile luate în plan ierarhic și să centrăm atenția noastră asupra clientului. Maib a început transformarea agile acum 2 ani, timp în care întreaga bancă a devenit mai digitală, mai flexibilă, mai modernă și mai centrată pe clienți”.

Svetlana Bodaci, Directoare HR:
„Bun venit celei mai mari echipe care a pășit în procesul de transformare agile! În edițiile lansate anterior am învățat împreună că agile înseamnă multe emoții. Aceasta este o stare naturală, căci orice schimbare înseamnă și gânduri că voi face lucruri pe care deocamdată poate nu le cunosc și va trebui să ies din zona mea de confort. Vă încurajez să îmbrățișați aceste oportunități unice de creștere și dezvoltare personală. Succesul este o alegere a fiecăruia, căci agile înseamnă cooperare, transparență, relații bazate pe prietenie, realizări noi și lecții valoroase, toate acestea canalizate și centrate pe clientul extern si intern. Vă îndemn să trăiți din plin această experiență wow, care vă va deschide noi perspective de autodepășire și împlinire personală și profesională”.

Marcel Teleucă, Vicepreședintele Comitetului de Conducere al maib:
„Am mari emoții, deoarece echipa de Operațiuni este echipa din care fac parte, dar și pentru că acest eveniment este primul în maib park. Țin să vă spun că sunteți o verigă foarte importantă în activitatea maib, și de felul în care funcționează Operațiunile depinde mult succesul nostru comun. Vă mulțumesc pentru dedicația voastră și pentru că sunteți gata să faceți acest pas spre noul mod de lucru. De ce am ales agile? În primul rând fiindcă ne dorim ca clienții noștri să fie în centrul atenției și să primească maximă satisfacție de la interacțiunea cu serviciile maib. Iar acest lucru este posibil doar prin adoptarea unei culturi noi și printr-un mod diferit de lucru, unul agile, inclusiv de către echipa mare de Operațiuni”.

De ce maib a adoptat filosofia de lucru agile?

  • Lumea se schimbă în ritm amețitor și e necesar să ne schimbăm și noi, să fim agili, flexibili, astfel încât să putem fi mereu orientați către clienți, răspunzând așteptărilor și necesităților lor.
  • Progresul tehnologic, Fintech ne motivează să accelerăm, să dezvoltăm și inovăm.
  • Ne dorim să atragem și să păstrăm cei mai buni angajați, iar în acest sens e necesar să le oferim un model de lucru inovativ și experiențe profesionale extraordinare, iar agile WoW este una dintre ele.

Maib devine agile!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok