Maib continuă să transforme sucursalele din întreaga țară conform noii identități de brand. De curând, Sucursala maib Orhei a fost reorganizată, devenind mai confortabilă, prietenoasă și accesibilă, datorită planimetriei centrate pe necesitățile clienților și designului modern.
Astfel, la dispoziția clienților – persoane fizice și afaceri – este un spațiu plăcut, oranizat și plin de culoare, care corespunde standardelor noi ale brandului și reflectă profesionalismul și atitudinea prietenoasă a angajaților maib.
Clienții Sucursalei maib Orhei au acces la o varietate mare de servicii bancare, prestate în câteva zone, dedicate pentru diverse necesități financiare ale clienților. Astfel, sucursala a fost organizată în câteva zone distincte:
- zona de autoservire - destinată clienților care optează pentru operațiunile bancare autonome și rapide, precum: achitarea facturilor, achitarea creditului, verificarea contului, depunerea numerarului în cont etc. Zona face parte din conceptul maib 365, fiind deschisă 365 de zile în an, 24/7.
- zona tranzacțională – facilitează efectuarea mai multor operațiuni bancare la un singur ghișeu, ceea ce asigură o deservire mai rapidă și eificentă.
- zona consultativă - facilitează comunicarea directă, analizarea necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii. Zona se află într-un spațiu semi-privat, ceea ce oferă clienților ambianța potrivită pentru luarea deciziilor importante, precum cele legate de credite, de afaceri sau altele asemănătoare.
- zona premium „alto” – include servicii exclusiviste, experienţe unice în condiţii de maxim confort şi privilegii speciale pentru clienții premium banking.
Boris Erhan, Director al Sucursalei maib Orhei:
„Ne dorim pentru clienții și colegii noștri cele mai plăcute experiențe la maib. În acest sens, echipa maib muncește cu dedicație și oferă cele mai eficiente soluții financiare și bancare, exprimându-ne grija pentru clienți prin inovații la nivel de produse, deservire si identitate. Sucursala maib Orhei a devenit un spatiu și mai prietenos, mai viu, confortabil și plăcut, unde clienții se simt relaxați și încrezători în timp ce interacționează cu echipa noastră profesionistă. O atmosferă prietenoasă și caldă contribuie la crearea relațiilor durabile dintre clienți și maib.”
Amplasată în Orhei pe strada Vasile Mahu 127, Sucursala maib Orhei își așteaptă clienții de luni până vineri, între orele 8:30 și 16:30, fără pauză, iar pentru o experiență mai rapidă și plăcută, poate fi programată vizita prin intermediul aplicației mobile Earlyone.
Împreună la nivelul următor!