Cei mai buni sportivi ai anului 2019, cei mai buni antrenori, cele mai bune federaţii de sport au fost premiate în cadrul evenimentului ”Cina Olimpică”, organizat tradiţional de Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv.
De peste 20 de ani fiind partener al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS), promovând sportul şi mişcarea olimpică în ţara noastră, Moldova Agroindbank a înmânat premii la categoria ”Cei mai buni sportivi ai anului”, apreciind prestaţia şi performanţele olimpicilor la diverse competiţii pe arena naţională şi internaţională.
Titlul „Cel mai bun sportiv al anului” a fost adjudecat de: Victor Ciobanu, lupte greco-romane; Zalina Petrivskaia, atletism; Stepan Dimitrov, taekwondo; Piotr Ianulov, lupte libere; Dorin Goţonoagă, judo; Maxim Salcuţan, lupte libere; Radu Albot, tenis; Dan Olaru, tir cu arcul; Oleg Tarnovschi, kaiac canoe; Alexandra Mîrca, tir cu arcul.
„Ne exprimăm aprecierea pentru că sunteţi cei mai buni dintre cei mai buni sportivi ai Republicii Moldova şi vă mulţumim pentru că ne oferiţi atâtea motive frumoase să vă ţinem pumnii la diverse competiţii la care sunteţi ambasadorii ţării noastre pe arena sportivă internaţională”, le-a spus olimpicilor Eugeniu Josan, Şef al Departamentului Resurse Umane şi Organizare al MAIB, în cadrul ceremoniei de premiere.
Totodată, pentru promovarea sportului şi a mişcării olimpice în ţara noastră, Moldova Agroindbank a fost distinsă cu trofeul ”Sport fără frontiere”, Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv dând o apreciere înaltă parteneriatului cu MAIB şi faptului că ”Cea mai puternică bancă este alături de cei mai buni sportivi din Moldova, convingându-ne că Puterea stă în noi”, a menţionat Nicolae Juravschi, Preşedintele CNOS.
Precizăm că, potrivit tradiţiei, şi în anul curent întreaga echipă Moldova Agroindbank va ţine pumnii pentru sportivii moldoveni calificaţi la Jocurile Olimpice din Tokyo: Zalina Petrivskaia, Serghei Marghiev, Dimitriana Surdu, Anastasia Nichita, Alexandra Mârca, Tatiana Salcuţan, Lilia Fisikovici. Le dorim succes şi lauri olimpici sportivilor ţării noastre!
Puterea stă în noi!