În fiecare an Cannes, pentru câteva zile, devine un adevărat furnicar, centrul căruia este Palatul Festivalurilor. Anume aici se desfăşoară al doilea cel mai celebru eveniment din lume, după premiile Oscar, care celebrează cinematrogafia – Festivalul de film de la Cannes. Accesul la eveniment este limitat şi puţini oameni, care nu fac parte din industria cinematografiei, pot să devină martori al acesteia! Şansa respectivă au oferit-o BC “Moldova Agroindbank” SA şi MasterCard Europe soţilor Vitalie şi Tatiana Iaţişin, care au devenit câştigătorii promoţiei „A fi în lumea filmului este de nepreţuit”.
În decurs de trei zile, Vitalie şi Tatiana au trăit viaţa unor vedete de talie mondială. Cazaţi la hotelul Majestic de pe bulevardul Croisette, soţii Iaţişin s-au bucurat pe deplin de titlul “câştigătorii promoţiei, organizate de Moldova Agroindbank şi MasterCard Europe”.
“Suntem utilizatori activi ai cardurilor bancare, însă pentru prima data am câştigat un premiu. Şi trebuie să recunosc că a fost o surpriză foarte plăcută. Niciodată nu am crezut că e posibil să ajungi la Festivalul de la Cannes, dacă nu faci parte din lumea filmului”, povesteşte Vitalie.
Soţii Iaţişin au fost întâmpinaţi de reprezentanţii MasterCard în aeroportul Nice Cote d’Azur şi transportaţi până la hotel cu o limuzină. „Şoferul tot drumul ne-a povestit despre festival şi ne-a îndrumat cum să ne comportăm pe covorul roşu. Discursul lui s-a rezumat la o singură idee: prindeţi momentul pentru că este unic!”, spune Tatiana, remarcând că organizatorii au planificat fiecare minut petrecut de ei în Cannes, împreună cu alţi câştigători ai promoţiei, care s-a desfăşurat în aşa ţări, precum Georgia, Ucraina sau Portugalia.
Tatiana şi Vitalie au avut parte de două excursii: atât prin oraşul cochet şi luxos al Rivierei Franceze, cât şi în Palatul Festivalurilor, unde a fost organizat evenimentul propriu-zis. „Ne-am bucurat de restaurante elegante unde am savurat bucate gustoase şi delicate din bucătăria franceză”, îşi aminteşte Tatiana Iaţişin. „Palatul în interior, la fel, ne-a cucerit. Sala este absolut fantastică: 750 de locuri, scaune mai mult decât confortabile, făcute dintr-un lemn special pentru o acustică impecabilă”, adaugă Vitalie.
Totuşi, momentul culminant al călătoriei în Cannes, desigur, a fost participarea la Festivalul de film. Pregătirile s-au început dis-de-dimineaţă. „Am fost adusă într-o sală enormă, plină de rochii de diferite modele şi culori. Am măsurat vreo 20 de rochii, după care am ales trei, iar, într-un final, am selectat cea cu care am şi apărut pe covorul roşu. Mi-a trebuit mai mult de o oră şi jumătate pentru a alege cea mai potrivită rochie. Cu Vitalie a fost mai simplu: a avut nevoie de 10 minute pentru a-şi alege costumul”, povesteşte zâmbind Tatiana. Ulterior, organizatorii le-au făcut încă o surpriză şi le-au dăruit hainele alese.
Cea mai palpitantă a fost atmosfera pe covorul roşu, luat cu asalt de vedete, venite la Cannes pentru a sărbători cea de-a 70-a aniversare a celebrului Festival de film. „Pe covorul roşu am trăit emoţii deosebite. La început ne era frică să coborâm din limuzină, dar odată păşind pe covor, sub lumina bliţurilor, am decis să savurăm fiecare clipă. A fost o experienţă ce trebuie trăită cel puţin o dată în viaţă”, susţin soţii Iaţişin.
Departe de toate acestea au avut loc vizionările de filme. Câştigătorii promoţiei din Republica Moldova au participat la prezentarea filmului “In the Fade”, în rolul principal fiind Diane Kruger: “Filmul, care este unul psihologic, ne-a impresionat. A fost şi despre o temă actuală: terorismul. Diane a jucat formidabil”.
Întorşi în ţară, soţii Iaţişin şi acum trăiesc emoţiile resimţite la Festivalul de film, iar la întrebarea cum ar caracteriza această călătorie, Vitalie răspunde zâmbind: “Mai vreau o dată”.
Notă: Promoţia „A fi în lumea filmului este de nepreţuit” s-a desfăşurat pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 10 martie - 30 aprilie 2017. Participanţi ai campaniei au devenit automat toţi deţinătorii de carduri MasterCard Gold, MasterCard Platinum, MasterCard World Elite, emise de Moldova Agroindbank, care au efectuat una sau mai multe operaţiuni de plată pentru bunuri şi servicii prin intermediul POS-Terminalelor şi/sau prin Internet.