BC ”Moldova Agroindbank” SA a fost premiată, în cadrul Galei Businessului Moldovenesc, cu cele mai înalte distincţii ale concursurilor „Marca comercială a anului 2016” şi „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”. Evenimentul a fost organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie în parteneriat cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. La ceremonie au fost premiate cele mai renumite mărci comerciale autohtone care au înregistrat rezultate deosebite pe parcursul anului 2016, demonstrând că sunt veritabili piloni ai economiei naţionale.
În cadrul concursului „Marca comercială a anului 2016”, MAIB a obţinut Premiul Mare – „Mercuriul de aur” şi diploma de onoare la categoria “Reputaţie şi Încredere”. Titlul obţinut de către bancă demonstrează notorietatea mărcii şi recunoaşterea majoră de care se bucură MAIB în rândul consumatorilor, originalitatea strategiei de promovare a mărcii comerciale, imaginii, produselor bancare şi rezultatelor remarcabile înregistrate de bancă.
De asemenea, MAIB este Laureatul premiului mare - „Zeiţa Calităţii”, în cadrul concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”. Premiul a fost acordat pentru politica şi strategia aplicată de către bancă în domeniul managementului calităţii, demonstrând eficienţa metodelor de management din cadrul băncii şi totodată, rezultatele semnificative obţinute de către MAIB la capitolul calitatea produselor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor electronice (Internet banking, Mobile banking, etc).
Preşedintele băncii, Serghei Cebotari, a menţionat că distincţiile „Reputaţie şi încredere” şi Premiul pentru realizări în domeniul calităţii, reprezintă dovada încrederii clienţilor şi partenerilor băncii în marca comercială Moldova Agroindbank, iar acest fapt inspiră şi motivează MAIB spre satisfacerea aşteptărilor crescânde ale clienţilor.
La ceremonia de decernare a premiilor a fost prezent Marcel Teleucă, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al băncii, care a menţionat:
„Mă simt onorat să primesc în numele băncii aceste trofee importante. Retrospectiva proiectelor, activităţilor desfăşurate de către bancă pe parcursul a mai bine de 26 de ani, arată tendinţa MAIB de a fi cât mai aproape de clienţi şi de a anticipa necesităţile acestora, dezvoltând tehnologii avansate şi comode pentru ei”.
Distincţiile primite de către bancă reprezintă o dovadă veridică a aprecierii BC „Moldova Agroindbank” SA în rândul consumatorilor de servicii bancare. Instituţia rămâne un partener pe termen lung pentru clienţii săi, cărora le propune servicii şi produse ajustate la cele mai înalte standarde de calitate.
De menţionat că proiectul de loialitate al băncii, care este derulat în parteneriat cu societatea "Internatinal Loyal Transfer", a obţinut medalia de Aur pentru Marca "Pay&Save" la concursul “Marca comercială a anului 2016”, la categoria “Servicii financiare, editoriale, de consum şi vânzări cu amănuntul”.