Moldova Agroindbank a fost recertificată la conformitate cu standardul pentru managementul securităţii informaţiei ISO 27001:2017

Moldova Agroindbank răsplăteşte investiţia de încredere a clienţilor săi prin servicii de înaltă calitate, competitive şi care corespund exigenţelor de protecţie a informaţiilor utilizate.   
 
În acest context, suntem bucuroşi să anunţăm despre recertificarea Moldova Agroindbank la cerinţele standardului internaţional ISO 27001:2017 „Tehnologia informaţiei. Tehnici de securitate. Sisteme de Management al Securităţii Informaţiei. Cerinţe”, fapt ce confirmă încă o dată angajamentul MAIB de a proteja datele clienţilor săi şi de a asigura confidenţialitatea acestora. 

În termeni simpli, o certificare ISO 27001:2017 semnifică:
  • încredere şi siguranţă comercială sporită: clienţii noştri pot avea siguranţa că menţinem cele mai înalte standarde de securitate a informaţiilor, prin furnizarea de servicii mai simple şi mai inteligente, în condiţii de maximă confidenţialitate;
  • cultură organizaţională înaltă: am dezvoltat şi menţinem o cultură de securitate de o calitate adecvată, pentru o bună funcţionare a băncii;
  • competitivitate: avem un nivel sporit de competitivitate pe piaţa locală, dar şi internaţională prin asigurarea conformării cerinţelor legale existente.
 „În tot ceea ce ne propunem, tindem să asigurăm consecvenţă şi calitate în relaţia cu clienţii MAIB – persoane fizice sau juridice. Conformitatea băncii la standardele internaţionale, certificată de un auditor independent, confirmă capacitatea noastră de a elabora, implementa şi menţine cele mai bune practici de securitate a informaţiilor. Prin recertificarea Sistemului de Management al Securităţii Informaţiei la ISO 27001:2017, banca şi-a reconfirmat alinierea la practicile bancare de top, ce înseamnă implicit asigurarea integrităţii, confidenţialităţii şi siguranţei datelor clienţilor şi a partenerilor noştri, în circumstanţele în care provocările cibernetice la nivel mondial sunt din ce în ce mai frecvente”, a subliniat Stela Recean, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank
 
Precizăm că MAIB a fost certificată la cerinţele Standardului Internaţional de Management al Securităţii Informaţiei ISO 27001 în anul 2009, fiind prima instituţie bancară din Republica Moldova care a obţinut această certificare. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok