Timpul zboară foarte repede, iar de acest lucru ne-am convins încă o dată la maib.
Cu un an în urmă, primele echipe se pregăteau de mutarea în noul oficiu ultracentral: maib park. Locația era cunoscută, aspectul exterior de asemenea, iar din interiorul oficiului angajații văzuseră câteva poze din timpul amenajărilor.
Toți erau foarte entuziasmați și dornici de a lucra într-un oficiu nou, modern, spațios și mai ales – alături de alți colegi pe care de obicei îi vedeau doar în ședințe online sau îi auzeau doar la telefon.
Primele impresii ale angajaților maib au fost peste măsura așteptărilor. De la spațiile open space, geamurile panoramice, chicinetele sau cafeneaua, până la priveliștea superbă ce se deschide asupra orașului, fiecare colț al maib park a fost și este îndrăgit de oamenii maib.
Începând cu cea de-a doua parte a lunii august, pas cu pas, echipă cu echipă, maib park a început a prinde viață. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie peste 800 de angajați creau, inspirau și simplificau din același punct geografic.
A urmat un eveniment de inaugurare memorabil și un an cu fantastic pentru rezidenții maib park, iar experiențele continuă.
La un an de la toate aceste evenimente faine, venim cu o noutate care reunește cele mai frumoase și mai inspiraționale aspecte ale acestui oficiu și anume – cartea „maib park”.
Te invităm să o citești și să te inspiri!