La maib, viitorul se construiește cu fiecare nou membru al echipei, iar cea de-a VIII-a ediție a Zilei noilor angajați a fost o celebrare a acestui spirit de creștere și inovație. Cu 103 colegi noi alături, visăm și îndrăznim mai mult! Evenimentul a transformat o zi obișnuită într-o oportunitate extraordinară pentru cei nou-veniți de a începe un capitol excepțional în povestea maib, unde talentul, energia și ideile noi au fost în centrul atenției.
Întâlnirea a oferit nu doar șansa de a descoperi noii membri ai echipei, ci și de a crea un dialog deschis și constructiv între aceștia și echipa de management. Întrebările curajoase și răspunsurile inspirate au arătat clar că împărtășim aceleași valori și că suntem uniți de același scop: creăm soluţii financiare simple și inteligente, potrivite stilului de viaţă, care inspiră oamenii să fie mai fericiţi și afacerile - mai prospere.
Svetlana Bodaci, Director Resurse Umane la maib:
„Acest eveniment este mai mult decât o simplă întâlnire – este punctul de plecare al unei călătorii comune, în care fiecare nou angajat aduce cu sine idei, perspective și valori care ne îmbogățesc. Suntem dedicați să oferim fiecărui coleg nou toate resursele și suportul necesar pentru a se dezvolta și pentru a-și atinge potențialul maxim. Împreună vom construi un viitor în care inovația și colaborarea vor continua să fie pilonii succesului nostru.”
Continuăm să construim o echipă puternică și unită, iar cu noii noștri colegi suntem nerăbdători să vedem contribuțiile lor modelând viitorul maib!
Tu conduci. maib