Maib adoptă strategia ESG și stabilește planul de acțiuni pentru obiectivele sale de sustenabilitate

Luni, 18 decembrie, Comitetul de Sustenabilitate al maib s-a reunit pentru prima dată să discute progresul inițiativelor de sustenabilitate ale băncii și să ia decizii privind dezvoltarea sustenabilă a maib. La începutul acestei luni, Consiliul băncii a aprobat strategia de sustenabilitate și planul de acțiuni ESG, care a stabilit obiectivele de sustenabilitate și activitățile necesare pentru atingerea acestora. Strategia și planul de acțiuni, precum și primul raport de sustenabilitate publicat în iunie a.c., au fost elaborate cu ajutorul GGF și EU4Energy, care au sponsorizat proiectul „Greening maib".

Inițiative-cheie în domeniul sustenabilității

Strategia ESG a maib cuprinde toate domeniile cheie, inclusiv:

  • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din propriile operațiuni;
  • reducerea emisiilor finanțate (emisii ale companiilor din portofoliul de credite);
  • introducerea unui sistem cuprinzător de raportare privind sustenabilitatea;
  • atingerea până în 2025 a unui raport de 10% de împrumuturi verzi din totalul împrumuturilor în segmentele IMM/Corporate;
  • dezvoltarea și lansarea de produse verzi, în conformitate cu așteptările și cererea pieței;
  • evaluarea tuturor produselor maib în baza criteriilor de incluziune financiară;
  • tratarea echitabilă a angajaților și contribuirea la creșterea și dezvoltarea acestora;
  • menținerea și promovarea standardelor solide de guvernanță corporativă.

Maib a lansat recent un produs de creditare pentru energia regenerabilă destinat întreprinderilor mici. Pe segmentul Corporate, a finanțat unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din țară, cu o capacitate de 7 MW. Pentru a încuraja împrumuturile în scopuri sustenabile, maib dezvoltă un fond verde intern, cu o sumă alocată de 10 milioane de lei, de care vor putea profita beneficiarii de produse verzi. În plus, maib a participat la o serie de inițiative de incluziune financiară și de educație financiară.

Giorgi Shagidze, Președintele maib:

„Prin strategia noastră ESG ne-am angajat într-o călătorie de transformare către o activitate bancară sustenabilă. Această reuniune de inaugurare a Comitetului de Sustenabilitate a fost una productivă, viziunea noastră prinzând contur pe măsură ce privim spre cerințele viitoare ale aderării la UE. Strategia de sustenabilitate a maib este foarte ambițioasă, iar noi ne străduim să fim un lider național în acest domeniu. Aș dori să le mulțumesc partenerilor noștri GGF și EU4Energy, care ne-au ajutat să formulăm strategia și să stabilim planul de acțiuni."

Borislav Kostadinov, Directorul fondului GGF, consiliat de Finance in Motion:

„Suntem mândri că am contribuit la strategia de sustenabilitate a maib, care demonstrează un angajament puternic față de o abordare transparentă a practicilor bancare în interesul oamenilor și al planetei. Mă bucur că primul Comitet de Sustenabilitate al băncii coincide cu anunțul deschiderii negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. Consider acest lucru ca fiind un semn al unei Moldove mai verzi și mai prospere și aștept cu nerăbdare să sprijin activitatea vitală a maib, pentru ca acest lucru să devină realitate în anii următori."

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de piață de 33.8% din depozite și 38.2% din creditele întregului sistem bancar la sfârșitul trimestrului III, 2023. Maib este un creditor disciplinat, cu un NPL de 3.1% și bine capitalizată, cu un CAR de 23% la situația din 30 septembrie 2023. În 2022, portofoliul combinat de credite verzi pentru segmentele IMM și Corporate ale maib s-a ridicat la aproximativ 300 de milioane de lei.  Banca are o importanță sistemică și deservește aproape o treime din populația țării și este unul dintre cei mai mari angajatori private din Moldova, cu peste 2400 de angajați. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu, care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider de gestionare a activelor din țările baltice și Horizon Capital, un fond privat de investiții axat pe piețele emergente.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok