Semifinala Open Cupa Presei

Victorie convingătoare în semifinala Open Cupa Presei la futsal, cu scorul de 9:1

Echipa "Moldova Agroindbank" la mini-fotbal a înregistrat o victorie convingătoare în meciul din semifinala Open Cupa Presei 2014 la futsal, învingînd echipa AGEPI cu scorul de 9:1. Meciul s-a disputat duminică, 16 noiembrie, la Chişinău.

Fotbaliştii de la MAIB şi-au dorit foarte mult această victorie şi au făcut totul pentru a o obţine.

În mod special, membrii echipei au menţionat că această victorie se datorează şi suporterilor extraordinari pe care i-au avut la acest meci şi pe care îi aşteaptă şi în finală.

Igor Nartea, căpitanul Echipei MAIB, manager credite, Departamentul Clienţi Corporativi: "Am simţit un suport moral puternic din partea colegilor care au venit să ne susţină. Le sîntem recunoscători şi îi aşteptăm la meciul decisiv din finala Turneului!".

Finala Open Cupa Presei 2014 la futsal este programată pentru duminică, 23 noiembrie. Echipa MAIB se va confurnta cu echipa "Cadastru".

Turneul este organizat de Asociaţia Presei Sportive din Moldova.

Membrii echipei MAIB la futsal: Oleg Gojan, Igor Nartea, Gheorghe Muntean, Sergiu Puiu, Alexandru Paingu, Iurie Mihalaş, Ştefan Profir, Cristian Caldare, Leonid Bacilo, Ion Pelin, Andrei Sîrbu, Vlad Verbiţii si antrenori Artur Caldare si Iurie Gîrlă.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok