​Moldova Agroindbank a lansat „Academia Bancară”

Centrul pentru tineret “MAIB Studio Avanti” a dat startul “Academiei Bancare” - un nou proiect de educaţie financiară. „Academia Bancară” şi-a deschis uşile la 24 septembrie, pentru a împărtăşi din secretele lumii finanţelor într-un mediu prietenos şi competitiv.

Cei 12 participanţi, selectaţi pentru proiect, sunt elevi de la liceele “Elimul Nou”, “Gheorghe Asachi”, “Universul” şi Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe - cu toţii pasionaţi de lumea finanţelor. 

Tinerii au la dispoziţie informaţii ce le permit să-şi extindă orizonturile în domeniul bancar, făcând un schimb de idei într-un mediu constructiv şi interactiv, animat de cei mai buni specialişti şi experţi în domeniu.

Pe lângă partea informativă, proiectul reprezintă pentru elevi şi oportunitatea de a  fi orientaţi în carieră, iar pentru absolvenţii de liceu, inclusiv de a pune fundamentul unei cariere în sectorul bancar. 

În a doua parte a proiectului, Competiţia va fi regula nr. 1. Tinerii vor forma câteva echipe, care vor avea sarcina să elaboreze un plan de educaţie financiară pentru diferite categorii de vârstă şi, în măsura posibilităţilor, să-l implementeze în instituţiile lor educaţionale. Premiile din partea băncii nu se vor lăsa aşteptate.

Astfel, „Academia Bancară” se transformă într-un proiect mai larg de responsabilitate socială, tinerii având oportunitatea să contribuie în mod direct la educaţia financiară a populaţiei. 

Centrul pentru tineret “MAIB Studio Avanti” este un proiect de responsabilitate socială al Moldova Agroindbank, toate evenimentele desfăşurate în cadrul acestuia fiind absolut gratuite. Scopul activităţilor Centrului pentru tineret “MAIB Studio Avanti” este de a participa la formarea tinerilor, de a-i face cunoscuţi cu noţiunile de bază ale lumii financiare moderne, serviciile şi produsele bancare, utilizând tehnologiile informaţionale de ultimă generaţie.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok