Maib și Biroul de avocați Gladei și Partenerii au desemnat câștigătorii burselor de merit

Maib și Biroul de avocați Gladei și Partenerii au desemnat câștigătorii a două burse de merit, în mărimea taxei de studii pentru anul academic 2022-2023, oferite în cadrul unui concurs de eseuri pe tema „Plafonarea dobânzii în contractele de credit: (cum) împăcăm capra cu varza?”. În plus, Biroul de avocați Gladei și Partenerii a oferit și un internship timp de o lună.

Concursul s-a desfășurat în perioada 20 septembrie – 2 octombrie. În cadrul acestuia au participat studenți ai ciclului licență (anul IV) și masteranzi care își desfășoară studiile la Facultatea de Drept, cu frecvența la zi, în bază de contract sau finanțare bugetară, la instituțiile de învățământ superior din țară.

Studenții ambițioși și studioși și-au etalat cunoștințele în domeniul legislativ și bancar, abordând tema propusă pentru eseu în moduri cât mai exhaustive, creative și bine documentate.

Aelita Orhei, Șefa Departamentului Juridic maib:

Maib susține inițiativele ce contribuie la creșterea și dezvoltarea profesională a tinerei generații, de aceea ne bucurăm să oferim împreună cu Biroul de avocați Gladei și Partenerii două burse de merit. Am susținut studenții bine inițiați în domeniul și specialitatea aleasă și sperăm că vor utiliza bursa pentru dezvoltarea cunoștințelor și punerea acestora în practică. Îi așteptăm cu drag în echipa maib, aici unde întotdeauna este loc pentru cei mai buni”.

Finaliștii concursului au fost invitați pe 8 octombrie a.c. în incinta Facultății de Drept a USM, partenerul academic al proiectului, pentru a prezenta lucrările în fața Comisiei de evaluare, din care au făcut parte Roger Gladei, avocat-coordonator Gladei și Partenerii, Aelita Orhei, Șefa Departamentului Juridic maib, precum și Sergiu Baieș, șeful Departamentului Drept Civil al Universității de Stat din Moldova.

Roger Gladei, avocat-coordonator Gladei și Partenerii:

„Acest concurs este o șansă de a arăta încă în timpul procesului de învățământ dacă ești pregătit pentru viața reală, pentru viața practică, respectiv, dacă ești gata de a intra în domeniul profesional pe care l-ai râvnit. Toți studenții participanți au fost bine pregătiți și au demonstrat că sunt pasionați, depun efort și muncesc pentru a atinge rezultate remarcabile în domeniul dreptului și jurisprudenței, însă ca și în orice alt concurs, bursele le-au obținut cei mai buni dintre cei mai buni”.

Tudor Popa, masterand al Facultății de Drept a USM, și Nicoleta Budurin, studentă a Facultății de Drept a USM au obținut cele două burse de merit, iar Cătălina Stăvilă, studentă a Facultății de Drept a USM a obținut stagiului de practică în cadrul Biroul de avocați Gladei și Partenerii, cei trei  impresionând juriul prin abordarea profesionistă a temei, soluțiile propuse și CV-urile complexe.

Tudor Popa, câștigător al bursei de merit:

„Aduc mulțumiri Biroului de avocați Gladei și Partenerii, partenerului maib, precum și Facultății de Drept pentru această oportunitate de a ne valorifica cunoștințele. Este o oportunitate ideală de a ne remarca, de a pune în lumină efortul depus și de a ne motiva în parcursul nostru de dezvoltare profesională”.

Nicoleta Budurin, câștigătoare a bursei de merit:

„Participarea la proiect a fost o provocare și sunt extrem de mulțumită că am reușit să ating rezultatul scontat. Tinerii au nevoie de motivație. Tinerii trebuie să fie impulsionați spre a lucra, spre a se dezvolta”.

Prezentările din cadrul evenimentului au demonstrat buna cunoaștere a domeniului de studii și spiritul critic al studenților, confirmând efortul depus de fiecare dintre aceștia în acumularea a cât mai multe cunoștințe teoretice și practice în profesia pe care au ales-o.

Cătălina Stăvilă, câștigătoarea stagiului de practică în cadrul Biroului de avocați Gladei și Partenerii:

„Sunt la început de carieră. Îmi doresc extrem de mult să îmi creez o experiență profesională, mai ales că biroul de avocatură este unul cotat la un nivel foarte înalt. Asta ar însemna că sarcinile care o să mi se pună o să mă influențeze foarte benefic în dezvoltarea mea ca profesionistă”.

Despre maib

Echipa maib este formată din peste 2400 de angajați, reprezentând puţin peste un sfert din angajaţii sectorului bancar din ţară. Totodată, compania se regăseşte în topul preferinţelor de angajare ale absolvenţilor universitari, conform studiului „Percepţia brandului angajatorului şi aspiraţiile de carieră ale absolvenţilor din Republica Moldova”. Maib este considerată de studenţii absolvenţi ai universităţilor din Republica Moldova cel mai bun angajator, fiind și cel mai cunoscut brand de angajator din 12 companii propuse studenţilor spre alegere. La începutul anului curent și platforma specializată de joburi delucru.md a clasat maib în Top 5 cei mai buni angajatori din țară.

Despre Gladei și Partenerii

Aprecierea clienților și colegilor (biroul este cotat la cel mai înalt nivel de anuarele internaționale Legal 500, Chambers Global și IFLR1000) vine din realizările pe proiectele juridice în care membrii biroului acordă asistență juridică. Clienții biroului sunt instituții financiare internaționale, companii transnaționale și străine, agenții guvernamentale și asociații profesionale, dar și, nu în ultimul rând, antreprenori locali începători sau în devenire. Responsabilitatea socială a membrilor biroului se exprimă prin participarea în proiectele inițiate de Hai Moldova, CCF Moldova, ELSA și ASD, dar și prin sprijinul direct al unor persoane.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok