Cu ocazia Hramului oraşului Căuşeni, care a avut loc de Ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, filiala Moldova Agroindbank din acest oraş a organizat un concurs de desene pentru copii cu tema „Acasă”. Manifestarea a întrunit numeroşi copii dornici de a-şi manifesta arta picturii, printre participanţi fiind micuţi nu doar din Căuşeni, ci şi din alte localităţi şi chiar de peste hotare - din Italia, Israel, Rusia care au veni în vacanţă la bunici.
Toţi participanţii au avut parte de cadouri frumoase din partea Moldova Agroindbank - huse pentru telefon, agende, seturi de cretă şi vopsele colorate, creioane, carioci, plastilină. Pentru o mai bună dispoziţie micuţii puteau să se îndulcească cu bomboane oferite nelimitat de echipa MAIB.
În finalul concursului tinerii pictori au fost convocaţi la o şedinţă foto, organizată de reputatul jurnalist Nicolae Buceaţchi, ofiţerul de presă al
Comitetului Naţional Olimpic - partenerul MAIB de mai mulţi ani.
Pentu sărbătoarea dăruită copiilor şi părinţilor din Căuşeni BC „Moldova Agroindbank” SA a fost decorată cu Diploma „Pentru iniţiativă civică, devotament, spirit de iniţiativă şi dăruire de sine, contribuţia adusă la desfăşurarea sărbătorii”, semnată de primarul oraşului Grigore Repeşciuc.
Directorul Filialei MAIB din Căuşeni Tatiana Pădureţ, în numele său personal şi al Preşedintelui Comitetului de Conducere al băncii Serghei Cebotari, a adresat felicitări cu ocazia Hramului localităţii: „Manifestarea organizată de MAIB pentru locuitorii oraşului Căuşeni reprezintă un gest de recunoştinţă pentru fidelitatea faţă de Moldova Agroindbank, partener de încredere al clienţilor. Astfel dorim să demonstrăm că sîntem alături de clienţii noştri şi familiile lor - şi nu doar de sărbători, ci şi în eforturile de creştere a bunăstării, de dezvoltare a ţării în spiritul valorilor europene”.
Filiala Căuşeni a BC „Moldova Agroindbank” SA se află pe strada Păcii, 22, într-o clădire modernă şi spaţioasă, este dotată cu echipament şi mobilier modern. Filiala pune la dispoziţia clienţilor - persoane fizice şi juridice - tot spectrul de produse de care dispune liderul pieţei bancare BC „Moldova Agroindbank” SA.
Moldova Agroindbank. Puterea stă în noi!