Burse de Merit - pentru cei mai buni studenţi ai ţării, a XX-a aniversare - MAIB rămîne cel mai fidel partener al tinerilor

Vineri, 11 martie 2016, 50 de studenţi de la 10 instituţii de învăţământ superior din ţară au intrat în posesia Bursei de Merit, oferită în cadrul Ceremoniei Festive organizate la Radisson Blu Leogrand Convention Center de către Centrul de Informaţii Universitare. Cea de-a XX-a ediţie, jubiliară, a concursului s-a desfăşurat, tradiţional, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al partenerilor programului, BC „Moldova Agroindbank” SA şi Compania Orange Moldova.

Cei mai buni studenţi şi masteranzi din ţară vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare. În cadrul acestei ediţii a concursului au depus dosarele 265 de studenţi de la 19 instituţii universitare din Moldova, iar în rezultatul atât al evaluării dosarelor de aplicare, cât şi a prestaţiei candidaţilor la un test de cultură generală, 35 de studenţi din ultimul an de studiu, ciclul licenţă (inclusiv penultimul an din cadrul programelor de studii integrate) de la 9 instituţii universitare şi 15 studenţi din primul an de studii, ciclul masterat (inclusiv ultimul an din cadrul programelor de studii integrate) de la 7 instituţii universitare din ţară au devenit finalişti ai programului Burse de Merit 2015. Cei 50 de învingători au fost selectaţi de către o Comisie Independentă de Experţi, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

Pe parcursul celor douăzeci de ediţii anuale ale programului, peste 4700 de studenţi au participat la concurs, dintre care 1280 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar Ceremonia Festivă de decernare a burselor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.
Concursul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. De 15 ani Programul Burse de Merit se bucură de sprijinul BC „Moldova Agroindbank” SA, devenind parte a politicii de Responsabilitate Socială Corporativă a băncii, dar şi a istoriei sale.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA: „Moldova Agroindbank susţine cu toată încrederea şi angajamentul programul Burse de Merit pentru a încuraja şi ajuta tinerii merituoşi să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. Astăzi, când Bursele de Merit au ajuns la cea de-a 20-a aniversare, iar MAIB la cea de-a 25-a, purtăm cu onoare titlul de cel mai fidel partener al acestui program. În acest timp am investit peste 3 milioane de lei în studiile de calitate ale celor mai buni studenţi. De-a lungul anilor Programul a devenit unul de talie naţională şi a atras noi parteneri. Am toată încrederea că inclusiv graţie acestei iniţiative frumoase, împreună vom reuşi să asigurăm un viitor stabil la noi în ţară”.

Orange Moldova a debutat cu acest proiect naţional de responsabilitate social corporativă, acum 12 ani. Ulterior, şi-a fortificat poziţia de actor social-responsabil, prin implementarea mai multor proiecte educaţionale majore de către Fundaţia Orange Moldova, printre care: Burse pentru tineri din şcolile internat, Orange WiFi Cafe în universităţi, Incluziunea digitală rurală, Burse pentru profesori de informatică din zonele rurale etc..

Liudmila Climoc, Director General Orange Moldova: „Decizia de a susţine acest program este un răspuns la aşteptările tinerei generaţii, care îşi propune să devină profesionistă, într-un mediu competitiv. Acest proiect, alături de alte proiecte majore confirmă disponibilitatea Orange de a dezvolta în continuare un parteneriat strategic cu mediul educaţional din Moldova. Avem tineri foarte talentaţi, şi această investiţie cu siguranţă va aduce beneficii întregii societăţi. Or, asta reconfirmă angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea ţării şi de a-l apropia pe fiecare de ceea ce este important pentru el”.
Din anul 2003 concursul Burse de Merit este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova.

Octavian Calmîc, Viceprim-ministru, ministru al Economiei: „Programul Burse de Merit este un sprijin important pentru studenţi, pentru a se realiza profesional la ei acasă, în Republica Moldova. Totodată, vreau să mulţumesc sponsorilor, care fac posibilă desfăşurarea acestui concurs. Cred în tinerii Republicii Moldova, cred în viitorul ţării. Din partea statului, pot să promit că ei vor beneficia de tot spijinul şi susţinerea noastră!”

Angela Muşet, Director Centrul de Informaţii Universitare: „Programul Burse de Merit este cel mai longeviv program de burse privat din Moldova, care în cadrul fiecărei ediţii desemnează şi premiază pe cei mai buni studenţi ai ţării. Consider că durabilitatea acestui concurs se datorează atât tinerilor studioşi, care în fiecare an ne bucură cu performanţele lor, precum şi partenerilor financiari, BC „Moldova Agroindbank” şi Companiei Orange Moldova, care susţin cu încredere acest program. Împreună, noi am transformat acest program de burse într-o istorie de succes, de aceea ţin sincer să le mulţumesc”.

Parteneri Generali: BC „Moldova Agroindbank” SA şi Compania Orange Moldova.
Parteneri media: Revista Săptămîna, Cotidianul Timpul, Ziarul de Gardă şi Agenţia de presă IPN.
Parteneri: Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Agenţia de publicitate Kim Art.

 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok