”O seară în parc” - concert extraordinar de muzică simfonică organizat la Chișinău

Mii de melomani și-au dat întâlnire pe 16 iulie la cel mai așteptat concert de muzică simfonică în aer liber ”O seară în parc”, organizat de iTicket cu susținerea maib și Mastercard.

Ritmul, culoarea și originalitatea au fost aduse pe scena de la CIE Moldexpo de către artiștii cu renume din Republica Moldova și România, iar buna dispoziție și muzica live au fost pe primul loc.

Dornici să savureze muzică de calitate, spectatorii au venit cu mult timp înainte de începerea concertului. Pentru a le dărui emoții pozitive și amintiri de neuitat, maib și Mastercard au amenajat o zonă foto, iar doritorii s-au delectat cu bucate alese și vinuri selecte.

Timp de câteva ore muzica a devenit liant între sufletele celor prezenți, învingând vremea rea și norii negri care s-au abătut asupra Chișinăului. Pe scena de la Moldexpo au evoluat soliști cu voci puternice și pline de energie: Dara, Mariana Bulicanu, Bogdan Mihai, Pasha Parfeni, Cristina Scarlat, Geta Burlacu, Lilia Istratii, Vladimir Fotescu care au cântat piese bine cunoscute, precum „New York, New York” sau „I put a spell on you”. Ei au fost acompaniați de Orchestra Extinsă a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru.

Evenimentul a culminat cu ieșirea în scenă a artistului Dan Bittman care a creat momente de senzație, ridicând publicul în picioare cu piesele îndrăgite ale formației ”Holograf”.

Concertul ”O seară în parc” se află la a patra ediție și a devenit deja o tradiție frumoasă pentru Republica Moldova.

Cu maib e simplu și ușor să fii meloman!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok