Învață să economisești eficient și realizează-ți visele. Cinci sfaturi de a economisi cu ajutorul investițiilor

Abilitatea de a economisi eficient și sustenabil este bagheta magică cu ajutorul căreia ne putem realiza scopurile și visele, iar multitudinea de modalități prin care o putem face ne oferă posibilitatea de a alege opțiunea cea mai potrivită pentru fiecare dintre noi. Una dintre cele mai eficiente și sustenabile modalități de a economisi, dar și de a înmulți banii este de a investi.

Așadar, am invitat-o pe Natalia Nașco Filimon, Șefa Departamentului (Orchestrei) Carduri în cadrul maib, să ofere câteva sfaturi care vor ajuta adulții să-și dezvolte competențele de organizare a finanțelor și, respectiv, să-și îndeplinească obiectivele financiare.

Un instrument util în acest sens sunt investițiile, care pot fi divizate în funcție de obiectivele personale în modul următor:

  1. Fondul de urgență. Fondul de urgență este primul pas care trebuie făcut înainte de a investi propriu-zis și reprezintă o plasă de siguranță, în cazul în care venitul dispare sau suferă o scădere substanțială.

Fondul de urgență ar trebui să includă surse financiare pentru minimum șase luni de cheltuieli de bază. Fiind o sumă de bani la care trebuie să ai acces rapid, ar fi bine ca aceasta să nu fie investită în instrumente riscante. Așadar, se recomandă ca 20% din fondul de urgență să se regăsească într-un plan de economii la care să ai acces rapid și 80% - în fonduri de obligațiuni sau alte instrumente cu grad foarte mic de risc.

  1. Obiective pe termen scurt. În ceea ce ține de obiective pe termen scurt, trebuie să ne alegem cu grijă tipurile de investiții, pentru că gradul de risc al acestora scade cu cât perioada de investiție este mai mare. Pe termen scurt, este bine să punem accentul pe siguranța investiției/ economiei, pentru că vom avea nevoie de ea într-un timp scurt. Instrumente potrivite pot fi: depozite bancare, conturi de economii sau de investiții cu grad mic de risc.
  2. Obiective pe termen lung. Printre acestea se regăsesc: achiziția unei locuințe, dezvoltarea unei afaceri sau a unui venit suplimentar. Toate acestea sunt pe o perioadă începând cu 5 ani și până la 10-15 ani. Investițiile pe termen lung pot include instrumente cu risc mediu precum: fonduri de investiții, investițiile la bursă în acțiuni, obligațiuni corporative sau instrumente mai puțin cunoscute precum crowdfunding-ul. Aceste tipuri de investiții necesită un grad mai mare de cunoștințe și se recomandă alocarea unui timp pentru studiu și înțelegerea subaspectelor.
  3. Obiective pe termen foarte lung. Chiar dacă suntem tineri, gândul la pensionare trebuie să apară în discuțiile noastre. Indiferent de natura activității noastre și a siguranței pe care o avem, investiția pentru pensionare trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Dacă vorbim despre investiții pe termen foarte lung, atunci putem discuta și despre investițiile riscante. Instrumente precum: fondul de investiții, investiția directă la bursă în diferite companii sau indici, investiția în aur sau chiar investiția în imobiliare.

Fii un investitor responsabil! E bine de știut că profitul pe care ți-l dorești poate veni dacă gândești pe termen lung și e bine să investești doar o parte din banii pe care i-ai pus deoparte. Fondurile de investiții nu sunt depozite, iar valoarea investițiilor tale nu este garantată. Ea poate crește sau se poate diminua în funcție de evoluția piețelor financiare. Performanțele anterioare ale fondului de investiții nu reprezintă garanții ale realizărilor viitoare.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok