De ce valuta moldovenească se numește leu? Zece curiozități despre moneda națională, la 30 de ani de la introducerea acesteia

De-a lungul istoriei, banii au evoluat și s-au schimbat, iar omenirea a ajuns să înțeleagă pe deplin valoarea și importanța lor. De la scoici, pietre și boabe de cafea, până la bani electronici și carduri bancare a trebuit să treacă mii de ani și nu se știe ce metamorfoze îi așteaptă în continuare.

Istoricii susțin că primele monede au început să fie confecționate în secolul VII î. Hr. În mod evident, întreaga lume s-a schimbat semnificativ de atunci și până în prezent, iar odată cu ea și monedele, valoarea și aspectul acestora. Așadar, la data de 29 noiembrie 1993, Republica Moldova a ajuns în momentul de importanță istorică, în care a pus în circulație moneda națională, oferindu-i sens și valoare pe deplin cu ajutorul instrumentelor acumulate în timp.

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la punerea în circulație a monedei naționale, am pregătit zece curiozități despre aceasta.

  1. Te-ai întrebat vreodată de unde provine denumirea leului moldovenesc? Iată că denumirea monedei noastre naționale, în mod evident, a fost preluată de la leul românesc, care, la rândul său, provine de la leul rampant de pe reversul talerilor olandezi, care au circulat în Principatele Româneşti între anii 1650-1700.

Chiar şi după ieşirea din uz a talerilor, numele de leu a fost păstrat ca termen generic pentru bani, iar în 1867 leul a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite.

  1. Prima atestare documentară a banului a apărut în anul 1413. Denumirea vine de la numele monedelor voievodatelor Croaţiei şi Sloveniei - dinarii banales - care au circulat în ţările româneşti începând cu 1270.
  2. Primele monede emise de Principatele Româneşti au fost din bronz, de 1, 2, 5 şi 10 bani și erau bătute în Anglia. Primele însemne monetare de hârtie, însă, au fost biletele ipotecare, apărute în anul 1877, cu valorile nominale de 5, 10, 20, 50, 100 şi 500 de lei.
  3. Știi cine este autorul designului monedei naționale? Autorul aspectului bancnotelor noastre este artistul plastic Gheorghe Vrabie, care a muncit la designul valutei naţionale în Imprimeria Băncii Naţionale Române de la Bucureşti, deoarece „condiţiile de la Chişinău erau improprii”. 

Nici măcar familia lui Gheorghe Vrabie nu a ştiut unde este şi cu ce se ocupă pe durata lucrului asupra designului bancnotelor moldoveneşti. „Am lucrat trei luni, la Bucureşti, cu santinela lângă mine, fără să ştie nimeni unde sunt, deoarece autorităţile aveau grijă să nu se scurgă informaţia", a declarat el.

  1. Cele opt bancnote cu valoare nominală de la 1 la 1000 de lei se tipăresc în Franţa. Monedele moldovenești însă sunt bătute la Monetăria Statului din România, cu excepţia celor de 50 de bani, care se fabrică în Cehia.
  2. Primul Guvernator al Băncii Naţionale, Leonid Talmaci, şi-a semnat numele de 19 ori până a fost aleasă semnătura plasată pe primele bancnote.
  3. Prima monedă comemorativă a Republicii Moldova a apărut în anul 1996, când țara noastră marca 5 ani de independență. Moneda a fost bătută de Banca Națională a Moldovei. Din 1996 și până în prezent, BNM a lansat 188 de monede comemorative, care pot fi găsite la muzeul instituției.
  4. Cea mai scumpă monedă din Republica Moldova a fost lansată în anul 2018 și a comemorat 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Moneda este confecționată din aur curat și are 31,1 grame. Doar valoarea aurului din această monedă este de aproape 2 000 de dolari, fapt care o face cea mai scumpă monedă națională și cea mai dificil de găsit în rândurile colecționarilor. 
  5. Iniţial, au fost puse în circulație trei bancnote sau cupoane: de 1, de 5 şi de 10 lei, de circulaţie scurtă, care au avut un singur element de siguranţă. Bancnota de 5 lei era albastră, cea de un leu galbenă, iar cea de zece – roşie, evocând în tandem culorile drapelului Republicii Moldova.

Bancnotele de 20, 50, 100, 200, 500 şi 1000 de lei, care au fost elaborate ulterior şi care se află în circulaţie până în prezent, au zece semne de siguranţă.

  1. Știai că leul moldovenesc ar fi putut să se numească „ducat” sau „taler”? La începutul anilor ‘90, unele persoane aflate la conducerea țării au înaintat propunerea de a oferi valutei naţionale numele de ducat sau taler.

Însă, echipa implicată în confecţionarea bancnotelor a refuzat propunerea, astfel stabilindu-se că valuta națională se va numi „leul moldovenesc".

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok