Dezvoltarea competențelor și a gândirii antreprenoriale, dar și aplicarea acestora în practică poate începe încă din copilărie. Astfel, 50 de copii și tineri au avut oportunitatea să-și prezinte ideile de antreprenoriat și chiar să obțină granturi pentru realizarea acestora în cadrul concursului proiectelor de business, lansat de Academia de business pentru copii și adolescenți „Prospera”, cu suportul maib.
Cea de-a XII-a ediție a concursului „Vreau sa fiu antreprenor!” a întrunit elevii cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani din cadrul „Prospera”, care au împărtășit aspirațiile lor antreprenoriale și cele mai ingenioase idei de business pe care visează să le implementeze.
Participanții au prezentat 11 proiecte de business pe care le-au creat conlucrând în echipă, ghidați de mentorii academiei, iar juriul format din 8 oameni de afaceri le-au întâmpinat atât cu o doză de inspirație și motivație, cât și cu granturi, care vor face aceste visuri să devină realitate.
Evenimentul s-a bazat pe concepte de educație financiară și antreprenorială, care creează un bun fundament pentru dezvoltarea ulterioară a competențelor și cunoștințelor elevilor. Totodată, pe parcursul evenimentului, elevii au avut ocazia de a-și promova și comercializa produsele în cadrul târgului organizat, dar și au aflat mai multe informații despre cel mai cool card bancar pentru copii și adolescenți – maib junior, deschizându-și un card nemijlocit la eveniment.
Despre Academia de business pentru copii și adolescenți în Moldova „Prospera”
Începând cu anul 2012, Academia de business pentru copii și adolescenți în Moldova „Prospera” asigură elevilor școlii un mediu prielnic pentru dezvoltarea gândirii antreprenoriale, alfabetizarea financiară, formarea abilităților de implementare a proiectelor, de a stabili obiective și de a le atinge. Totodată, academia a lansat Laboratorul distracțiilor Științifice Mendelevium, care demonstrează că știința poate fi interesantă, amuzantă și captivantă, dar și prima tabără tematică pentru copii din Republica Moldova „Harry Potter”.
Despre maib
Maib este cea mai mare bancă din Moldova, rețeaua de distribuție având o prezență atât fizică, cât și digitală. Totodată, maib se implică activ în inițiativele din domeniul educației. Maib a lansat un program de educație financiară pentru copii și tineri, maib edu, iar în anul 2023 peste 500 de elevi din instituțiile de învățământ din capitală au participat la lecțiile de educație financiară organizate în incinta băncii. Te îndemnăm să înveți continuu despre educația financiară! Mai multe articole utile la acest subiect poți descoperi aici sau pe paginile maib edu pe social media.
Tu conduci. maib