Servicii de planificare media la TV

Prin prezenta, BC ”Moldova-Agroindbank” S.A. anunţă organizarea licitaţiei privind achiziţia serviciilor de planificare, amplasare şi evaluare media la TV şi Radio a spoturilor publicitare ale băncii.

Caietul de sarcini poate fi ridicat de la Grupul Achiziţii, tel. 022 44-40-78.

Cerinţele de calificare prevăd prezentarea informaţiilor şi documentelor privitor la:

Datele de calificare
1. Experienţa ofertantului în domeniu minimum 5 ani;
2. Portfoliul clienţilor contractati anterior (de menţionat max.5 clienţi importanţi cu care s-a lucrat în ultimii 2 ani);
3. Rezultatele financiare ale ofertantului pentru ultimii 2 ani de activitate;
4. Modalitatea de efectuare a plaţilor;
5. Pentru grupurile publicitare - oferta trebuie să fie prezentata de la o singura agentie din grup. In caz că vor fi prezentate totuşi mai multe oferte, banca işi asumă dreptul să examineze oferta doar a unei agenţii din grup, la alegere.
Adiţional:
Bonusurile oferite sub forma de minute suplimentare, reportaje sau interviuri, etc., se vor considera un avantaj.

Copia documentelor de calificare :
1. Copia rapoartelor fnanciare pentru a. 2011 şi pentru 9 luni a.c.;
2. Confirmarea înregistrării ofertantului la organele de stat – se prezintă:
- Copia certificatului de înregistrare a întreprinderii;
- Copia certificatelor de înregistrare ca plătitor de TVA;
- Copia licenţei sau autorizaţiei pentru activitatea permisă;
- Copia ultimului extras din Registrul de stat al persoanelor juridice.
3. Informaţia despre participantul la achiziţia efectuată de BC “Moldova Agroindbank” SA (Prezentarea informaţiei conform formularului Anexa Nr.10).
4. Scrisori de recomandare de la alţi clienţi la care s-au prestat servicii similare (min. 3 scrisori).
5. Shop-Listurile semnate de către Companie/Agenţie cu casele media sau canalele TV si Radio.
6. Prezentarea scrisorii de confirmare, ca Compania/Agenţia nu colaborează cu alte bănci comerciale.
7. Prezentarea copiei contractului semnat cu agenţia AGB şi TNS pentru a. 2012, 2013.

Modul de întocmire a ofertelor:
a) Fiecare pagină a ofertei trebuie să fie semnată de ofertant şi aplicată ştampila;
b) Se prezintă numai o singură ofertă pentru serviciile solicitate;
c) Ofertantul nu poate modifica sau completa oferta prezentată până la expirarea termenului de prezentare a ofertelor;
d) Oferta se prezintă într-un exemplar în plic sigilat.

Locul depunerii scrisorii de intenţie, documentelor de calificare şi a ofertei:
- mun.Chişinău, str. Miron Costin, nr.9 , biroul 506;

Persoane de contact:
 Galina Vasiliţa, e-mail: Galina.Vasilita@maib.md,     tel/fax 022 22-82-39,
- Petru Dubrovin, e-mail:petru.dubrovin@maib.md; tel/fax 44-40-78, 068 640 680;

Scrisoarea de intenţie va fi perfectată în scris, semnată de persoana împuternicită a agentului economic şi prezentată băncii, până la expirarea termenului stabilit în avizul pentru prezentarea scrisorilor de intenţie.

Data limită de depunere a scrisorii de intenţie, documentelor de calificare şi a ofertei:
- 27 decembrie 2012, inclusiv, orele 16-00

Agentul economic poate prezenta scrisori de intenţii/oferte doar personal. În cazul în care scrisorile de intenţii/ofertele sunt prezentate de două sau mai multe persoane interdependente, banca va exclude persoanele în cauză de la participarea la achiziţie, fără examinarea ofertelor prezentate de acestea.

Avizul băncii nu constituie o ofertă fermă a băncii de a efectua achiziţia şi banca este în drept să refuze efectuarea achiziţiei în orice moment, până la semnarea contractului cu ofertantul cîştigător al achiziţiei.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok