Cupa MAIB- Hospice Angelus la minifotbal

Cea de-a 4-a ediţie a Cupei Moldova Agroindbank - Hospice Angelus la minifotbal, ce a avut loc sîmbătă, 11 octombrie, a fost cea mai impresionantă din toate care s-au desfăşurat pînă în prezent.

Fiind organizată tradiţional cu sprijinul financiar al MAIB, competiţia din acest an a avut o anvergură deosebită, întrunind un număr record de echipe, printre care reprezentanţi ai băncilor, companiilor private, instituţiilor de stat, ONG; diplomaţi, jurnalişti şi funcţionari publici.

Cupa a fost cîştigată de echipa Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, care a bătut în finală echipa „Esculap” după loviturile de departajare, aceasta din urmă plasîndu-se pe loul II.
MAIB se numără printre primele trei echipe cîştigătoare, obţinînd locul III al turneului. Echipa BC „Moldova Agroindbank” SA a fost susţinută de un grup de suporteri din cadrul băncii, printre care a fost prezent şi Oleg Paingu, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere.

Graţie organizării excelente, numărului record de participanţi, Cupa Moldova Agroindbank - Hospice a fost calificată de participanţi, spectatori şi arbtitri - drept cel mai mare turneu amator la minifotbal. Acesta se desfăşoară anual cu suportul financiar şi sub denumirea „Moldova Agroindbank - Hospice Angelus.”
Competiţia este organizată în beneficiul copiilor şi adulţilor care suferă de boli incurabile în stadiu avansat sau terminal, beneficiari de serviciile Hospice.
Datorită participanților la turneul din anul curent, cel puțin 300 de bolnavi de cancer sau de alte maladii, vor avea posibilitatea să fie vizitați de o echipă de medici pentru a primi îngrijiri medicale, psihologice sau de altă natură.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok