Sergiu Statii. În primăvara anului 2024, maib a acordat credite de peste 125 de milioane de lei pentru sprijinirea agriculturii

Sergiu Statii, Șeful Departamentului Creditare Business Banking la maib, într-un interviu cu jurnalistul Pavel Zingan

Sergiu, salutare. Ne poți spune mai multe despre programul Creditul Agricol de Urgență și despre implicarea maib în implementarea acestuia?

Situația din sectorul agricol a fost dificilă în ultimii ani. Producătorii de cereale care au înregistrat pierderi din cauza crizelor din ultimii ani au inițiat negocieri cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova și cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a găsi modalități de a ajuta fermierii. La negocieri a participat și Asociația Băncilor din Moldova.

În urma negocierilor, la 1 martie, cu sprijinul guvernului, a fost aprobat Creditul Agricol de Urgență.

Ce presupune această inițiativă?

Ministerul a decis, împreună cu ODA, să ofere agricultorilor micro și mici din sectorul culturilor cerealiere posibilitatea de a obține un credit de până la 500.000 de lei, iar 90% din rambursarea creditului să fie garantată de stat prin intermediul ODA.

Programul include și alte beneficii, precum o perioadă de grație de 6 luni pentru împrumut și dobândă, precum și posibilitatea de subvenționare a dobânzilor.

ODA a acordat garanții individuale?

Da. De asemenea, atunci când vorbim despre programe sau garanții care sunt aprobate în cel mai scurt timp posibil, trebuie să luăm în considerare chiar și cele mai mici detalii. De exemplu, faptul că în această perioadă ODA și-a schimbat oficiul. În mod firesc acest lucru a complicat într-o anumită măsură activitatea la începutul lansării programului.

Deci, băncile trebuiau să își dezvolte cât mai repede posibil produsele pentru acest program?

Da și vreau să remarc faptul că maib a fost proactivă. Cunoscând despre negocierile în curs de desfășurare cu fermierii și despre faptul că de la 1 martie va fi lansat programul de asistență pentru fermieri, la ședința Consiliului Băncii din 29 februarie, am luat toate deciziile necesare pentru ca fermierii să poată începe sezonul agricol de primăvară cu ajutorul acestui program. Acest lucru a fost necesar, deoarece programul avea o durată foarte scurtă - până la 31 mai - și nu era timp de pierdut.

Prin urmare, la 1 martie am lansat programul, având toate procesele interne pregătite pentru a emite primele credite agricole de urgență și chiar materialele publicitare pentru promovarea acestui program. În prima zi de la lansarea programului, am publicat un comunicat de presă prin care am anunțat despre disponibilitatea noastră de a implementa programul.

Vreau să precizez: în cazul creditelor de până la 500 000 de lei fără gaj pentru fermierii din sectorul culturilor cerealiere, 90% din rambursarea creditului este garantată de stat prin intermediul ODA, cu rata riscului bancar de 10%.

Exact. Conform statisticilor noastre, în aceste 3 luni am oferit credite de circa 78 de milioane de lei pentru 240 de fermieri. Conform datelor de pe site-ul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, ei au aprobat, în total, 285 de credite.

Înseamnă că maib a acordat aproximativ 84% din totalul creditelor din cadrul programului Credit Agricol de Urgență?

Așa arată statistica. Suntem mulțumiți de rezultat, acesta subliniind realizările maib și cota sa de piață și, precum și sprijinul nostru activ pentru dezvoltarea segmentului agricol din Republica Moldova an de an.

Cred că un alt factor care a influențat acest rezultat a fost faptul că cererea pentru garanție și emiterea acestor credite a fost depusă de la distanță, cu utilizarea semnăturii electronice, această oportunitate fiind deja în vigoare din luna aprilie 2023 pentru mediul de afaceri.

Atunci când ODA a inclus în termenii și condițiile programului obligația de a solicita o garanție cu utilizarea semnăturii electronice, acest lucru era deja ceva obișnuit pentru noi, deoarece produsele noastre prevedeau o astfel de opțiune pentru clienți.

Se poate scrie un studiu de caz despre planificarea anticipată în baza acestui exemplu.

Practica arată că nevoia de a lua decizii prompte devine din ce în ce mai frecventă. De altfel, pe lângă Creditul Agricol de Urgență, un alt program, Capital Circulant Agricol, a fost lansat în această primăvară în cel mai scurt timp posibil.

Ce prevede acest program?

Aceasta este cea de-a doua măsură de sprijin de stat pentru agricultură, de asemenea cu garanții din partea ODA, care a fost lansată la 15 martie. Această măsură nu are o limită de timp, așa cum este în cazul Creditului Agricol de Urgență. Producătorii agricoli pot obține un împrumut pentru capitalul circulant, pentru care ODA oferă o garanție de până la 80% din valoarea împrumutului, dar nu mai mult de 1,6 milioane de lei.

Doar pentru producătorii de cereale?

Nu, în acest caz nu există restricții privind domeniul de activitate. Obiectul creditării este capitalul circulant și/sau refinanțarea.

Și cum decurge implementarea celui de-al doilea program?

Încă nu deținem date statistice generale de la minister, însă maib a acordat deja peste 47 de milioane de lei pentru 39 de fermieri.

În total, în cadrul celor două programe, în primăvara acestui an ați acordat circa 125 de milioane de lei pentru susținerea agriculturii din Republica Moldova?

Cifrele vorbesc de la sine. Și în cazul celui de-al doilea program am fost, de asemenea, proactivi. Când a fost luată decizia de a-l lansa, echipa băncii a pregătit toate procesele și documentele interne pentru a simplifica procesul. Nu întâmplător sloganul nostru este maib business - unim eforturi - dezvoltăm afaceri!


Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok