BC „Moldova-Agroindbank” S.A. organizează concurs privind achiziţia, implementarea şi mentenanţa soluţiei on-prem pentru securizarea, gestionarea şi monitorizarea dispozitivelor mobile sau desktop (Unified Endpoint Management).
Cerinţele de calificare prevăd prezentarea următoarelor informaţii şi documente:
1. Cerinţe generale către companiile participante
1.1 Confirmarea înregistrării ofertantului la organele de stat – se prezintă:
a) copia certificatului de înregistrare a întreprinderii;
b) copia certificatului de înregistrare ca plătitor TVA (în cazul firmelor plătitoare de TVA);
c) licenţa sau autorizaţia pentru activitatea permisă;
d) extrasul recent, din Registrul de stat eliberat de ASP.
1.2 Rapoartele financiare ale ofertantului pentru anul 2019 (preferabil auditate) şi cele disponibile pentru 2020.
1.3 Informaţii privind beneficiarii efectivi ai companiei (Anexa 10).
1.4 Declaraţia de eligibilitate (Anexa 6).
2. Cerinţe fată de experienţa companiei şi membrii echipei de proiect
2.1. Ofertantul trebuie să dispună de experienţă relevantă şi reputaţie bună în domeniu nu mai mică de 3 ani.
2.2. Experienţa generală, partenerii – se prezintă informaţia privind cei mai valoroşi beneficiari de produse / servicii similare oferite de participant şi prezentarea a minim 3 referinţe şi scrisori de recomandări de implementare în domeniu.
2.3. Confirmarea din partea vendor-ului, că Ofertantul este dealer oficial a produselor ofertate.
2.4. Companiile participante trebuie să includă obligatoriu în echipa de proiect specialişti calificaţi cu experienţă de minim 3 ani în domeniul implementării / administrării produsului ofertat. Se vor prezenta dovezi cu privire la calificările deţinute.
Caietul de sarcini poate fi solicitat de la Serviciul Achiziţii al băncii.
Contacte: achizitii@maib.md / 022 304 693 / 068 600 576
Modul de întocmire şi depunere a ofertelor:
a) Oferta trebuie perfectată conform cerinţelor şi formularelor din cadrul caietului de sarcini, fără a modifica forma şi conţinutul acestora;
b) Oferta se va depune prin intermediul poştei electronice, în format arhivat (*.zip sau *.rar) cu parolă.
Parola se va expedia prin SMS/e-mail la solicitarea Serviciului Achiziţii.
c) Ofertantul este în drept să modifice sau să-şi retragă oferta. Orice modificare a ofertei se va prezenta Serviciului Achiziţii la e-mail, printr-o scrisoare semnată electronic de persoana împuternicită a ofertantului, până la expirarea termenului stabilit pentru prezentarea ofertelor.
Retragerea ofertei se va realiza printr-un aviz, pe care ofertantul îl va prezenta Serviciului Achiziţii la e-mail, printr-o scrisoare semnată electronic de persoana împuternicită a ofertantului, până la expirarea termenului stabilit pentru prezentarea ofertelor.
d) Participanţii la concurs îşi vor evalua obiectiv eligibilitatea pentru achiziţia în cauză, capacitatea de a prezenta oferta, conform cerinţelor băncii, şi vor adresa băncii întrebările de precizare în primele două zile de la data publicării anunţului.
Data limită de depunere a documentelor de calificare şi a ofertei: 09.07.2021, inclusiv, orele 17:00.
Agentul economic poate prezenta o singură ofertă. În cadrul ofertei prezentate pot fi propuse mai multe variante de preţ, inclusiv servicii alternative la cele solicitate de bancă, cu condiţia ca acestea să corespundă Caietului de sarcini şi necesităţilor băncii. În cazul în care ofertele sunt prezentate de două sau mai multe persoane interdependente, banca poate să excludă ofertanţii în cauză de la participarea la achiziţie, fără examinarea ofertelor prezentate de acestea.
Avizul băncii nu constituie o obligaţiune a băncii de a efectua achiziţia şi banca este în drept să refuze efectuarea achiziţiei în orice moment, până la semnarea contractului cu ofertantul câştigător al achiziţiei.