Moldova Agroindbank investeşte în tânăra generaţie

BC „Moldova Agroindbank” SA în parteneriat cu Centrul de Informaţii Universitare (CIU) a oferit 30 de burse a câte 6.000 lei studenţilor din familiile social-vulnerabile, în cadrul programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2017. 

Ceremonia festivă de decernare a burselor a avut loc joi, 2 martie. Beneficiari sunt studenţi din anul I şi II de studiu, la secţia de zi, de la 8 instituţii de învăţământ superior din ţară. Aceştia au fost selectaţi de o Comisie independentă de experţi din totalul de 97 de aplicanţi.

„Moldova Agroindbank participă în proiect de la lansarea acestuia din 2011, iar în ultimii 3 ani este unica instituţie, care îl susţine financiar. În perioada respectivă am ajutat aproximativ 260 de studenţi din familiile social - dezavantajate, acordându-le suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de studii. Vom fi alături de ei şi în continuare, deoarece vrem ca toţi tinerii, indiferent de situaţia lor socială să aibă şanse egale la studii de calitate şi să obţină profesia pe care şi-o doresc. Fiind o instituţie promotoare a excelenţei şi performanţei, MAIB va depune tot efortul pentru a investi şi mai departe în dezvoltarea durabilă a tinerei generaţii care în viitor va aduce beneficii comunităţii şi ţării”, a spus preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB, Serghei Cebotari.

La rândul său, consilierul principal de stat al prim-ministrului, Viorelia Moldovan-Bătrânac, a apreciat înalt contribuţia MAIB: “Aceste burse oferă oportunitatea tinerilor de a-şi continua studiile dorite şi de a face primul pas spre viitoarea lor meserie. Graţie programului, visurile lor pot deveni realitate. Acum succesul lor depinde doar de puterea dorinţei, eforturile depuse, dar şi de susţinerea celor din jur”.

Directorul Centrului de Informaţii Universitare, Angela Muşet, a menţionat că suportul financiar generos contribuie la reducerea inegalităţii accesului la studii, facilitează obţinerea unei profesii, dar şi ajută la integrarea mai uşoară în societate a beneficiarilor.
„Prin intermediul acestui program, tinerii care dau dovadă de motivaţie şi efort sunt ajutați să depășească dificultățile vieții și să obțină studii superioare. Ne bucurăm că susținerea din partea partenerului nostru asigură continuitatea acestui proiect social de valoare, oferind tinerilor şansa la un viitor mai bun, prin facilitarea accesului la studii şi acoperirea cheltuielilor curente. Această bursă îi motivează să obţină noi performanţe atât academice, cât şi extracurriculare, constituind o importantă investiție în viața lor profesională, dar și în viitorul prosper al Republicii Moldova”, a declarat Angela Muşet.

Totodată, rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic, a remarcat atitudinea loială a MAIB faţă de tineri, menţionând că „banca nu face doar business, ci şi investeşte în economia ţării, prin oferirea suportului neceasar studenţilor, pentru ca ei să rămână şi să activeze aici, acasă”. „Republica Moldova este o ţară de care poţi să-ţi legi viitorul, iar Moldova Agroindbank înţelege acest fapt. Acordând bursele respective, banca oferă tinerilor şansa de a-şi construi viitorul în ţară”, a concluzionat Grigore Belostecinic.

30 de burse a câte 6.000 lei au fost acordate de Moldova Agroindbank. Alte 2 burse au fost oferite suplimentar de o absolventă a ediţiilor precedente, care a dorit să-şi păstreze anonimatul,. În acest fel, fosta beneficiară a programului şi-a exprimat recunoştinţa pentru ajutorul acordat anterior.

Studenţii vor primi bursele pe cardul bancar şi le vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor de studii, cazare, alimentaţie, rechizite etc.
Programul „Burse pentru Viitorul Tău!” este organizat în parteneriat cu Centrul de Informaţii Universitare, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Scopul programului este de a susţine tinerii din familiile cu venituri modeste, din familii cu mulţi copii, orfani sau aflaţi sub tutelă, cu dizabilităţi, atât din zonele urbane, cât şi din cele rurale.

 

Источник:  timpul.md

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok