Superlativii MAIB contribuie la îndeplinirea a #700minuni

Mărinimoşi, entuziaşti, promotori ai modului activ şi sănătos de viaţă, 6 angajaţi din cadrul comunităţii MAIB Activ la Superlativ au acceptat provocarea lansată de organizaţia ”Copil, Comunitate, Familie” şi ambasadorul CCF, Iulian Bercu, iar în perioada 7 – 27 decembrie vor alerga pentru ca #700minuni să se întâmple.

700 de copii din Republica Moldova au nevoie de sprijinul nostru, al fiecăruia. Situaţia pandemică a afectat în primul rând categoriile mai vulnerabile, iar astăzi 700 de copii riscă să părăsească familiile în care s-au născut şi să fie instituţionalizaţi în casele de copii. E în puterile noastre să-i ajutăm, să contribuim ca cele #700minuni să se întâmple în casele micuţilor.

Sensibilizaţi de această situaţie, Superlativii MAIB au creat două echipe: MAIB Activ la Superlativ (formată din Mihai Iordăchescu, Constanţa Bontea şi Dumitru Niculăiţă) şi Muşchetarii Superlaţi (formată din Ivan Buga, Eduard Oprea şi Gheorghe Suman), urmând ca până pe 27 decembrie să alerge cumulativ cu echipa câte 700 de kilometri, sprijinind îndemnul de a face donaţii pentru un viitor mai bun al acestor copii, alături de familie.

”Ne-a bucurat şi sensibilizat iniţiativa Superlativilor MAIB şi am decis să susţinem acest maraton al faptelor bune, organizat de CCF Moldova, convinşi că exemplele frumoase, implicarea voluntară a angajaţilor pentru sprijinirea cauzelor sociale şi comunitare trebuie şi merită susţinute. Pentru fiecare echipă MAIB înscrisă în competiţie şi care va realiza obiectivul propus vom dona câte 10 000 lei, astfel unindu-ne eforturile pentru ca în ajun de An Nou să se întâmple cele #700 minuni. Le doresc mult succes angajaţilor MAIB şi le mulţumesc încă o dată pentru dedicaţia lor pentru faptele MAIBune”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele Moldova Agroindbank.

”În ultimii ani, numărul prietenilor şi partenerilor noştri creşte şi unul dintre cei mai devotaţi este MAIB – o bancă pentru oameni şi comunitate, ce promovează respectul şi preţuirea pentru familie şi viitorul acestei ţări – copiii. Le mulţumim celor două echipe temerare şi puternice, care vor alerga pentru un Crăciun frumos şi cald în casele unde Moş Crăciun nu se opreşte în fiecare an. O echipă de vis, o echipă ce face minuni. Pentru că fiecare copil merită dragoste şi căldură. Cu grijă pentru copii”, a subliniat Liliana Rotaru, Preşedinte CCF Moldova.

Evoluţia şi performanţele echipelor în cadrul provocării #700minuni pot fi urmărite conform hashtagurilor #MuşchetariiSuperlaţi şi #MAIB_Activ_la_Superlativ.

Să ne unim eforturile sprijinind împreună faptele bune, donând aici  pentru ca cei 700 de copii să trăiască magia copilăriei acasă, alături de familii şi de cei dragi! Puterea stă în noi!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok