„O Seară în parc” - cel mai grandios concert al verii, aşa l-am prezentat şi aşa a şi fost. Un moment magic pentru succesul căruia au complotat natura împreună cu organizatorii de la iTicket, astfel încât cei peste 7000 de spectatori să se bucure de o briză uşor răcoroasă în splendoarea pieselor celor mai renumiţi compozitori şi textieri români.
Iar locaţia… locaţia bineînţeles e şi ea de poveste.
În inima Chişinăului, într-un colţişor dosit, dar încântător al Văii Morilor, se ascunde cel mai mare teatru în aer liber din Europa – Teatrul Verde. Uitat parcă de timp odinioară, în ultimii câţiva ani, teatrul şi-a recăpătat speranţa de a readuce frumosul în scenă în ecoul prelung al miilor de aplauze.
Toate împreună au împletit în cel mai magic mod posibil un eveniment extraordinar de frumos, cald si atât de... al NOSTRU.
“Avem cu ce ne mândri”, „A fost încântător” - spuneau mulţi dintre spectatori, îndreptându-se spre casă încă ameţiţi de feeria momentului.
Şi noi, echipa MAIB, avem cu ce ne mândri.
Suntem mândri de acest parteneriat cu iTicket şi Mastercard, datorită căruia şi prin intermediul căruia susţinem frumosul, muzica de calitate şi edificiile de importanţă naţională.
Suntem mândri să fim contemporani cu maestrul şi omul mileniului Eugen Doga, cu dirijorul Dumitru Cârciumaru, cu artişti de talie internaţională pe care reuşim pentru a treia ediţie consecutiv să-i aducem în scena Teatrului Verde, alături de virtuoşii instrumentişti ai Orchestrei extinse a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”.
Vă dăm întâlnire şi la a patra ediţie, la „O seară în parc”. Susţinem arta!