Moldova Agroindbank susţine tradiţional târgul companiilor şcolare

19 companii şcolare şi 31 minifirme şcolare şi-au expus lucrările  în cadrul Târgului Naţional al Companiilor şi Minifirmelor Şcolare, organizat la 31 martie,  la Chişinău, de către asociaţia  Junior Achievement Moldova.

Tradiţional, evenimentul a fost susţinut de BC „Moldova Agroindbank” SA, acesta fiind unul dintre proiectele importante de responsabilitate socială axate pe educaţia financiară, susţinute de bancă.

Învingătorul concursului a fost Compania Şcolară “YGM- Didactics” de la Liceul Teoretic Lev Tolstoi din oraşul Glodeni. Liceenii au elaborat un sistem automat de semnalizare folosit în timpul orelor pentru a informa profesorul dacă au înţeles tema sau dacă au nevoie de ajutor.
Locurile doi şi trei au fost ocupate de Compania Şcolară “Child Care” şi Compania Şcolară “Be Open” de la Centrul de Excelenţă în Economie şi Finanţe.

Reprezentanţii echipei câştigătoare s-au arătat foarte entuziasmaţi de victorie, cu atât mai mult că participă pentru prima dată la proiect.Vrem să ne exprimăm recunoştinţa faţă de organizatorii şi partenerii companiilor şcolare. Noi am participat pentru prima dată şi suntem foarte entuziasmaţi de acest eveniment. Avem deja un plan de acţiune pentru a îmbunătăţi invenţia şi a o promova. Mulţumim pentru posibilitatea de autorealizare,” au menţionat ei.
Compania Şcolară învingătoare va reprezenta Republica Moldova la Competiţia Europeană a Târgurilor Companiilor Şcolare,  care va avea loc în Serbia, în luna iulie.

Moldova Agroindbank le urează succes învingătorilor şi are certitudinea că vor reprezenta onorabil Republica Moldova la târgul internaţional din Serbia. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok