Moldova Agroindbank în clasamentul celor mai mari bănci din Europa de Sud-Est

Moldova Agroindbank sa situat pe locul 71 printre cele mai mari 100 de bănci din Europa de Sud-Est într-un top anual realizat de SeeNews Business Intelligence for Southeast Europe în anul 2016. Topul relevă o performanţă vizibilă a băncii în clasament, ridicându-se cu 11 poziţii, comparativ cu anul precedent, când a ocupat locul 82 la nivel regional. BC”Moldova Agroindbank”SA a intrat in clasamentul SEE TOP 100 bănci în anul 2010, când sa plasat pe locul 100. 

Potrivit metodologiei clasamentului, au fost luate în consideraţie rezultatele activităţii băncilor din Europa de Sud-Est, conform situaţiei din 31 decembrie 2015 şi 2014. Pentru comparaţie, rapoartele financiare în monedă locală au fost convertite în euro, folosind ratele de schimb oficiale ale băncilor centrale regionale în ultima zi lucrătoare a anilor respectivi.

Moldova Agroindbank este în clasament conform datelor privind activele, care au constituit 848,8 mln. Euro, la finele anului 2015, fiind în creştere cu 18,6% faţă de anul 2014, iar faţă de anul 2010, prima menţiune în clasament, – de 1,8 ori (458,2 mln. Euro).

În comentariul clasamentului, autorii afirmă că în ultimii ani sectorul bancar din Europa de Sud-Est a rămas în mare parte stabil, datorită reglementărilor mai stricte. Deşi calitatea activelor a rămas o provocare pentru industrie, cu un nivel ridicat de credite neperformante, îmbunătăţirea condiţiilor de operare şi revitalizarea mediului economic au ajutat cele mai mari bănci din regiune să-şi îmbunătăţească rezultatele şi să-şi crească activele.
În SEE TOP 100 bănci 2016 au participat peste 250 de bănci, inclusiv filiale şi reprezentanţe oficiale ale băncilor străine în regiune. Din Republica Moldova în clasament au fost incluse şi alte două bănci comerciale, care urmează Moldova Agroindbank, confirmând poziţia de lider în sistemul bancar autohton.  

SeeNews Business Intelligence for Southeast Europe este o platformă independentă on-line de ştiri de business şi informaţii privind pieţele emergente, cu o experienţă de 15 ani în domeniu. Compania are în portofoliul său numeroase studii ce piaţă, peste 25.000 de rapoarte pentru principalii actori din industriile est-europene, precum şi un clasament anual SEE TOP 100 pe trei categorii: companii, bănci şi asiguratori la nivel regional.
Cea de a noua ediţie a clasamentului a fost publicată pe 4 octombrie 2016.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok