Fundaţia filantropică „Hospice Angelus”, sub patronatul Alteţei Sale, Prinţesa Marina Sturdza, a organizat cea de a VII-a ediţie a Balului de Caritate, în cadrul căruia au fost colectate resurse financiare importante pentru persoanele cu maladii incurabile. Evenimentul s-a desfăţurat cu suportul financiar al Moldova Agroindbank în calitate de Sponsor Principal, care a contribuit cu o sumă substanţială la buna desfăţurare a Balului de Caritate. De asemenea, MAIB a participat şi la licitaţia organizată în cadrul recepţiei.
În urma vânzării biletelor şi a donaţiilor care au fost încasate la licitaţia din acest an, se aşteaptă colectarea unei sume de circa 32.000 EUR – fonduri ce vor merge direct spre asigurarea serviciilor de îngrijire paliativă a copiilor şi adulţilor care suferă de boli incurabile, în stadiu progresiv.
Este de notat că Balul de Caritate Hospice este cel mai important eveniment de caritate al anului, care îşi propune să combine într-o manieră delicată colectarea de fonduri şi ridicarea gradului de comunicare legată de serviciile de îngrijire paliativă.
La eveniment au fost prezenţi 220 de invitaţi, printre care se numără reprezentanţi ai corpului diplomatic şi organizaţii internaţionale, înalţi demnitari, persoane din mediul de afaceri şi oameni celebri. Invitaţii au avut parte de o recepţie selectă, urmată de o cină, o tombolă şi o licitaţie exclusivă.
MAIB participă tradiţional la acest eveniment în calitate de sponsor, dar şi de participant la Bal şi la licitaţie, anual banca asumîndu-şi cheltuieli legate de participare şi organizare.
Moldova Agroindbank susţine mai multe proiecte caritabile din cadrul organizaţiei filantropice “Hospice Angelus” (Turneul de fotbal, Turneul de tenis de masă ş.a.), aducîndu-şi aportul la realizarea obiectivului apreciabil şi important, pe care şi l-a propus “Hospice Angelus” - acordarea serviciilor gratuite de îngrijire la domiciliu pentru adulţi şi copii cu maladii incurabile, în stadiu avansat.