Moldova Agroindbank a acordat primul credit în cadrul Programului de Stat „Prima Casă”

Primul  credit în cadrul Programului de stat „Prima Casă” a fost oferit de BC „Moldova Agroindbank” SA  pe data de 2 aprilie, la  o săptămână de la lansarea programului.

Primul beneficiar Petru Nemerenco, client al Moldova Agroindbank,  a menţionat că programul i-a permis să-şi realizeze dorinţa de a avea propria locuinţă pentru tânăra sa familie.   „Cu această ocazie aş vrea să mulţumesc Guvernului şi partenerilor Moldova Agroindbank pentru că am putut accesa acest credit destinat pentru tinerii din Moldova”.

Preşedintele Comitetului de Conducere al băncii,  Serghei Cebotari, a menţionat: „Acest program este foarte solicitat.  Suntem gata să alocăm atâtea resurse cât este necesar, deoarece proiectul este binevenit pentru bancă, pentru economie, pentru familia dată, dar şi pentru multe alte familii care necesită o locuinţă.”
„Contribuţia de 10% a acestei familii şi componenta gajului ca garanţie a statului au jucat rolul principal în acest dosar de credit care este primul la Moldova Agroindbank,” a adăugat Serghei Cebotari.

Ministrul Finanţelor Octavian Armaşu a felicitat tânăra familie. „Astăzi avem prima familie fericită care a obţinut creditul ipotecar Prima Casă, prima familie care a reuşit să-şi cumpere o locuinţă în cadrul acestui program. Ne bucurăm pentru ei, le urăm la mulţi ani în casa nouă, să-şi construiască viitorul acasă, şi sper familii din acestea să fie cât mai multe.”

Pentru detalii privind creditele acordate de MAIB în cadrul Programului de Stat „Prima Casă”, accesaţi  aici.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok