Mastercard oferă deţinătorilor de carduri premium acces în sala de aşteptare de clasa business în Aeroportul Internaţional Chişinău

Din luna octombrie 2016, deţinătorii de carduri Mastercard Platinum® şi World Elite®, emise de băncile moldoveneşti, au acces gratuit în sala de aşteptare de clasa business din Aeroportul Internaţional Chişinău.

Compania Mastercard oferă posesorilor de carduri premium acces în sala de aşteptare de clasa business din Aeroportul Internaţional Chişinău. De serviciile sălii de aşteptare vor putea beneficia gratuit titularii de carduri Mastercard Platinum® şi Mastercard World Elite®, emise de băncile moldoveneşti. Primii pot beneficia de acces în  sala de aşteptare de clasa business din Aeroportul Internaţional Chişinău deţinătorii cardurilor premium Mastercard de la Moldova Agroindbank.
În sala de aşteptare sunt create condiţii maxime de conform pentru a petrece timpul înainte de decolare. Vizitatorii au la dispoziţie bufet, băuturi reci şi calde, Wi-Fi gratuit, un sistem-TV modern Hi-Fi. În plus, deţinătorii de carduri premium Mastercard, emise de băncile moldoveneşti, au oportunitatea unică de a vizita gratuit sălile de aşteptare din aeroporturile altor oraşe – în special din Tbilisi, Batumi, Moscova, Budapesta, Bucureşti, Praga şi Viena.
 
”Cardul premium de la Mastercard - este mai mult decât un instrument de plată cu un nivel sporit de deservire bancară. Acesta, de asemenea, reprezintă oferte unice care corespund ritmului de viaţă şi nevoilor clientului. În prezent, deţinătorii de carduri premium în Moldova pot beneficia de VIP-deservire, folosind serviciul de concierge, obţine privilegii unice în cadrul programului Mastercard Priceless Specials, iar de acum încolo - şi acces în sala de aşteptare din Aeroportul Chişinău şi din alte oraşe”, - a precizat Vera Platonova, directorul general al reprezentanţei Mastercard Europe în Moldova, Ucraina, Georgia, Turkmenistan, Tadjikistan, Kârgâzstan şi Uzbekistan.
 
Deţinătorii de carduri Mastercard premium în Moldova beneficiază de un spectru larg de privilegii unice prin intermediul programului Mastercard Priceless Specials, care le oferă acces la numeroase reduceri şi oferte speciale. În prezent, în cadrul programului participă mai mult de 10 parteneri locali premium, inclusiv - restaurante, hoteluri, saloane de frumuseţe, SPA - şi mai mult de 40 la nivel mondial.
 
”Moldova Agroindbank nu este doar cea mai mare bancă din Moldova, dar şi o instituţie ce apreciază în mod deosebit relaţia cu clienţii săi. De aceea, cardurile premium emise de Moldova Agroindbank vin să răspundă ritmului activ de viaţă al clienţilor printr-un nivel  înalt de deservire, fiind totodată, un instrument util la achitarea cumpărăturilor şi călătoriilor. Având un card premium de la Moldova Agroindbank, clientul se simte mult mai sigur”, a afirmat Serghei Cebotari, preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank.
 
De asemenea, posesorii de carduri premium pot utiliza serviciile Mastercard Concierge - asistenţi personali la distanţă care lucrează în regim 24/7. Serviciul este gratuit pentru deţinătorii de carduri premium, cu condiţia conectării la Mastercard Concierge a băncii care a emis cardul şi a activizat serviciul pentru acest tip de card.

Cu ajutorul Mastercard Concierge, asistenţii pot oferi rapid consultaţii referitoare la o mulţime de chestiuni, pot fi comandate bilete, făcute rezervări la hotel, căutate, selectate şi livrate mărfuri, precum şi soluţionate oricare alte probleme organizaţionale.
 
###


Despre Mastercard

Mastercard, www.mastercard.com, este o companie internaţională specializată în soluţii şi tehnologii de plată. Compania gestionează cea mai rapidă reţea de plată din lume, care include consumatori, instituţii financiare, întreprinderi comerciale, agenţii guvernamentale şi sectorul privat, în mai mult de 210 de ţări. Produsele şi soluţiile MasterCard fac mai simple, sigure şi mai eficiente activităţile comerciale de zi cu zi, cum ar fi cumpărăturile, călătoriile, gestionarea afacerilor şi managementul finanţelor.
 
Despre Moldova Agroindbank
BC „Moldova Agroindbank” SA a fost creată pe 8 mai 1991. În prezent, MAIB este o bancă universală, deservind atât sectorul public cât şi cel privat. Cu o cotă de piaţă de aproximativ 30% la active, credite şi depozite, MAIB este liderul pieţei bancare din Republica Moldova. Acest statut este recunoscut de astfel de publicaţii internaţionale cu renume precum „Euromoney”, „Global Finance”, „Finance Central Europe”, „World Finance”, „The Banker”, care mai mulţi ani la rând au acordat MAIB titlul de „Banca Anului”. În 2015, MAIB a fost recunoscută drept banca anului de către influenta publicaţie internaţională Global Banking & Finance Review.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok