MAIB a împărţit copiilor cu dizabilităţi din Cahul bucurii şi cadouri de Crăciun

Moldova Agroindbank, în parteneriat cu Societatea Invalizilor din mun. Cahul a felicitat cu prilejul mult aşteptatelor sărbătorilor de iarnă peste 40 de copii cu dizabilităţi din raionul Cahul. În luna cadourilor, copiii au primit în dar dulciuri şi jucării. 

„MAIB susţine constant acţiunile de caritate dedicate copiilor cu nevoi speciale, rămaşi fără îngrijire părintească sau din familii social-vulnerabile, oferindu-le ajutor atât cu ocazia sărbătorilor tradiţionale, cât şi în cadrul mai multor proiecte sociale. Prin aceste acţiuni caritabile echipa MAIB aduce nu doar bucurii, dar şi o contribuţie la dezvoltarea comunităţilor ”, susţine  Eugeniu Josan, membru al Comitetului de Conducere, şef al Departamentului Resurse Umane şi Organizare, MAIB. 

 „Suntem recunoscători  MAIB pentru acest gest generos. Copiii s-au bucurat nespus de mult de aceste daruri. Cred că împreună putem face multe fapte bune”, a spus Aurelia Fachirov, preşedintele Societăţii Invalizilor din mun. Cahul.

MAIB este o instituţie cu rol important în dezvoltarea economiei naţionale şi aduce o contribuţie importantă în dezvoltarea societăţii atât prin serviciile pe care le oferă, cât şi prin investiţii în proiecte caritabile. În acest sens, banca susţine annual proiectele Fundaţiei de caritate pentru copii „Clipa Siderală”, ale Asociaţiei pentru educaţie „Neoumanist”, ale asociaţiilor raionale ale persoanelor cu nevoie speciale ş.a. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok