​Înveşnicind memoria, creăm repere pentru generaţii

La 27 noiembrie, pe frontispiciul Sucursalei Nisporeni a Moldova Agroindbank a fost inaugurată o placă comemorativă în memoria celui care a fost Mihail Scutaru, director al Sucursalei în perioada 1996 – 2017, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, semnatar al Declaraţiei de Independenţă, cavaler al Ordinului Republicii.

Gestul a fost realizat la iniţiativa Asociaţiei Obşteşti “Parlamentul ‘90”, cu susţinerea Consiliului şi a Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, fiind organizat în prezenţa familiei, colegilor din sucursală şi din activitatea politică, a prietenilor şi celor care l-au cunoscut.

“Avem o responsabilitate civică şi morală să păstrăm vie amintirea celui care a fost Mihail Scutaru, care a contribuit prin voturile exprimate la creşterea actualelor generaţii în spiritul independenţei, democraţiei şi verticalităţii, care a fost un bun coleg al echipei MAIB şi mentor pentru mulţi actuali angajaţi. Sperăm să menţinem în memoria comunităţii din Nisporeni amintirea colegului nostru, iar activitatea sa să rămână un reper şi pentru generaţiile următoare”, a declarat Eugeniu Josan, Membru al Comitetului de Conducere al băncii, şef al Departamentului Resurse Umane şi Organizare.

Pintilie Pîrvan, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Parlamentul 90”, a specificat la evenimentul de dezvelire a plăcii comemorative că momentul are o conotaţie simbolică. „Dezvelim placa comemorativă în memoria regretatului Mihail Scutaru şi ca un simbol pentru tânăra generaţie. Trebuie să conştientizăm că suntem responsabili pentru păstrarea valorilor şi să preţuim lucrurile bune pe care ni le-au lăsat cei care nu ne mai sunt alături în această lume”.

Evenimentul a adus în memoria asistenţei lucrurile memorabile din viaţa şi activitatea profesională a lui Mihail Scutaru şi a reprezentat o altă dovadă că Mihail Scutaru a ştiut să adune în jurul său oamenii de valoare atât în viaţă, cât şi post-mortem. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok