Au fost desemnaţi cei mai buni studenţi din Republica Moldova

50 cei mai buni studenţi din ţară au fost selectaţi în cadrul programului “Burse de Merit”. Învingătorii urmează să beneficieze de burse în valoare de 12 000 MDL fiecare.

Programul, ajuns la ediţia a XXIV-a, este organizat de Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova şi cu suportul financiar al partenerilor BC „Moldova Agroindbank” SA şi Orange Moldova. 

La ediţia curentă, au concurat 155 studenţi de la 17 instituţii de învăţământ superior. Laureaţii concursului sunt 34 de studenţi din ultimul an de studii, ciclul licenţă,  şi 16 studenţi din primul an de studii, ciclul masterat, de la 13 instituţii de învăţământ superior. Lista completă o găsiţi aici

De-a lungul celor 24 de ediţii, programul “Burse de Merit” a omagiat excelenţa academică, oferind un important suport financiar laureaţilor concursului, dar şi  motivând mii de tineri să-şi urmeze visele, să-şi depăşească limitele, să creadă în propriile forţe. 

Participanţii la concurs sunt evaluaţi de către o Comisie Independentă de Experţi, constituită din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, comunităţii academice şi societăţii civile. În total, pe durata celor 24 de ediţii ale programului, cca 5 900 de studenţi au participat la concurs, dintre care 1 550 au beneficiat de Burse de Merit.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok