Credem că educația financiară este o superputere și suntem încântați să o cultivăm în fiecare generație, de la elevi curioși la studenți ambițioși și seniori dornici de cunoștințe noi. Și în acest an, maib s-a alăturat inițiativei #GlobalMoneyWeek2025, transformând conținutul educațional din domeniul financiar în experiențe memorabile și accesibile.
Ce este Global Money Week? Global Money Week (GMW) este o inițiativă globală care promovează educația financiară în rândul tinerilor, având scopul de a le oferi instrumentele necesare pentru a lua decizii informate: de la gestionarea eficientă a bugetului și până la recunoașterea fraudelor. Anual, sute de organizații din întreaga lume susțin această campanie, desfășurând activități educaționale menite să dezvolte competențe financiare esențiale pentru viitor.
An de an, maib s-a implicat activ în inițiativa Global Money Week, dezvoltând proiecte cu impact, adaptând inițiativele pentru a răspunde nevoilor reale ale diferitelor categorii de public. Iată câteva activități organizate în contextul #GlobalMoneyWeek2025, desfășurate în perioada 17 - 23 martie:
- Lecție de educație financiară pentru studenții la drept: viitorii juriști au descoperit, alături de experții maib cum bankingul devine tot mai digital, cum AI schimbă industria și cum să recunoască sfaturile cu adevărat utile din multitudinea de informații din online. Totodată, tinerii au discutat cu specialiștii maib despre contracte bancare și au descoperit cum educația financiară poate face diferența în orice domeniu.
- Extinderea vocabularului financiar - provocarea crossword: pentru a interacționa cu publicul paginilor maib și maib edu, dar și pentru a dezvolta vocabularul financiar al urmăritorilor noștri, am lansat un crossword cu termeni bancari, oferind o metodă interactivă de a învăța despre bani.
- Experiența lucrătorilor bancari - primii bani, primele decizii financiare: angajații maib au acceptat provocarea de a împărtăși poveștile lor despre primul salariu și aspirațiile lor financiare. De la primele economii la cele mai îndreznețe planuri, fiecare experiență este o lecție despre importanța unei relații sănătoase cu banii.
- Elevii din capitală – mai pregătiți pentru decizile financiare, datorită lecțiilor de edicație financiară de la maib: la maib park, elevii clasei a V-a de la Liceul Teoretic „Vasile Vasilache" au descoperit bankingul altfel: prin întrebări curioase, experiențe practice și activități interactive.
- Mituri financiare, demontate distractiv și accesibil – multe decizii financiare greșite sunt luate din frica generată de miturile legate de bani sau din lipsa de cunoștințe. Așadar, am analizat cele mai frecvente mituri despre bani și am oferit claritate, pentru ca urmăritorii noștri să poată lua decizii mai informate.
- Seniorii – mai aproape de bankingul digital și de serviciile bancare la un click distanță: întrucât credem că educația financiară este valoaroasă la orice vârstă, creăm oportunități de învățare atât pentru copii și studenți, cât și pentru seniori. Astfel, seniorii de la Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților au descoperit cum să folosească aplicația maibank, cum să se protejeze de fraude și cum să navigheze mai ușor prin lumea financiară modernă.
- Concursuri și premii pentru comunitatea noastră: pentru că educația financiară e mai faină când vine cu surprize, am organizat un giveaway special. Participanții au avut șansa de a câștiga două power bank-uri, ca să rămână conectați la oportunitățile din banking și nu numai. Pe 23 martie am anunțat câștigătorii, iar surprizele au ajuns la cei mai norocoși.
#GlobalMoneyWeek2025 ne-a arătat din nou că educația financiară este o investiție esențială pentru viitor. Mulțumim tuturor celor care au fost parte din inițiativele noastre! Continuăm să sprijinim generații de oameni informați, pregătiți să ia cele mai bune decizii financiare.
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova și liderul sectorului bancar din țară, cu peste 2400 de angajați. Prin intermediul politicii sale de responsabilitate socială corporativă, banca se implică activ în proiecte care susțin dezvoltarea economică, socială și culturală a țării.
Un pilon important al strategiei RSC maib este educația financiară, dezvoltată prin inițiativele maib edu. Urmărește paginile de Facebook și Instagram maib edu pentru a descoperi și mai multe resurse și evenimente dedicate educației financiare!
Tu conduci. maib