Achiziţia, instalarea climatizatoarelor

Prin prezenta, BC ”Moldova-Agroindbank” S.A. anunţă licitaţia privind achiziţia, instalarea, deservirea şi reparaţia climatizatoarelor şi panourilor încălzitoare electrice pentru necesităţile băncii.

Caietul de sarcini poate fi ridicat de la Grupul Achiziţii, tel. 022 44-40-78.

Cerinţele de calificare prevăd prezentarea informaţiilor şi documentelor privitor la:

1. Confirmarea experienţei ofertantului în domeniu nu mai puţin de 5 ani şi informaţia privind proiectele si contractele similare în perioada ultimilor 5 ani. Prezentarea unor recomandări din partea beneficiarilor serviciilor care sunt obiectului licitaţiei va fi un avantaj;
2. Situaţia financiară a ofertantului – se prezintă rapoartele financiare pentru aa. 2011 şi 2012 (preferabil auditate);
3. Copia certificatului de înregistrare a întreprinderii;
4. Copia certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu TVA;
5. Copia extrasului din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor;
6. Copia documentelor de autorizare (licenţii, autorizaţii, etc.), necesare pentru activitatea permisă, valabile pentru anul 2013;
7. Confirmarea bunurilor, achiziţia căror este obiectului licitaţiei, standardelor de calitate şi conformitate în vigoare;
8. Lista personalului specializat şi atestat în domeniul respectiv cu indicarea funcţiilor deţinute;
9. Informaţia despre participantul la achiziţia efectuată de BC “Moldova Agroindbank”S.A (Formularul Anexa Nr.10).

Modul de întocmire a ofertelor:

a) Fiecare pagină a ofertei trebuie să fie semnată de ofertant şi aplicată ştampila;
b) Se prezintă numai o singură ofertă pentru bunurile şi lucrarile solicitate;
c) Ofertantul nu poate modifica sau completa oferta prezentată până la expirarea termenului de prezentare a ofertelor;
d) Oferta se prezintă într-un exemplar în plic sigilat.

Locul depunerii scrisorii de intenţie, documentelor de calificare şi a ofertei:

  •  mun.Chişinău, str. Miron Costin, nr.9 , biroul 506;

Persoane de contact:

  • Veaceslav Popodneac, e-mail: Veaceslav.Popodneac@maib.md; tel 022 40-48-48;
  • Petru Dubrovin, e-mail: petru.dubrovin@maib.md tel/fax 44-40-78, 068 640 680;

Scrisoarea de intenţie va fi perfectată în scris, semnată de persoana împuternicită a agentului economic şi prezentată băncii, până la expirarea termenului stabilit în avizul pentru prezentarea scrisorilor de intenţie.

Data limită de depunere a scrisorii de intenţie, documentelor de calificare şi a ofertei:

  • 19 iulie 2013, inclusiv, orele 17-00

Agentul economic poate prezenta scrisori de intenţii/oferte doar personal. În cazul în care scrisorile de intenţii/ofertele sunt prezentate de două sau mai multe persoane interdependente, banca va exclude persoanele în cauză de la participarea la achiziţie, fără examinarea ofertelor prezentate de acestea.
Avizul băncii nu constituie o ofertă fermă a băncii de a efectua achiziţia şi banca este în drept să refuze efectuarea achiziţiei în orice moment, până la semnarea contractului cu ofertantul cîştigător al achiziţiei.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok