Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, are acordul acţionarilor pentru a se lista la Bursa de Valori Bucureşti

Giorgi Shagidze, CEO al Maib: Deciziile adoptate în cadrul şedinţei ne aduc mai aproape cu un pas de obiectivul nostru strategic de a ne lista acţiunile la Bursa de Valori Bucureşti. Listarea va avea numeroase beneficii pentru noi şi clienţii noştri – acces îmbunătăţit la capital, costuri de finanţare mai mici, transparenţă îmbunătăţită, comunicare mai bună cu investitorii şi guvernanţă corporativă mai bună. Nu în ultimul rând, asta va deschide uşa pentru alte afaceri moldoveneşti să se integreze pe pieţele de capital internaţionale, aspect de care va beneficia întreaga ţară.

Maib, cea mai mare instituţie de credit din Republica Moldova, cu o cotă de piaţă de 36,3% şi active de aproximativ 39 de miliarde de lei moldoveneşti (2 mld. euro), a primit pe 14 decembrie aprobarea acţionarilor pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti într-o ofertă programată pentru 2023 şi prin care banca de peste Prut va accesa finanţarea necesară dezvoltării.

„Acţionarii au votat pentru aprobarea propunerii de admitere a acţiunilor Maib la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată (piaţa principală) (…) Categoria Acţiuni Internaţionale, administrate de Bursa de Valori Bucureşti din România. De asemenea, a fost aprobată decizia de a accepta înregistrarea acţiunilor Maib la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România şi la sistemul Depozitarului Central din România“, este una dintre hotărârile acţionarilor. Astfel, investitorii de la Bucureşti ar putea ca de anul viitor să ia expunere la instituţia de credit din acţionariatul căreia fac parte Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Horizon Capital, dar şi alţi 3.000 de acţionari atât instituţionali, cât şi mici investitori.

Sursa: zf.ro

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok