“Banca cu cel mai mare impact social în Moldova” – acest titlu l-a obţinut recent BC “Moldova-Agroindbank” SA din partea revistei britanice „Capital Finance International” (CFI), Comisia de evaluare a cărei a specificat că “MAIB desfăşoară businessul bancar la un nivel înalt, aplicând principiile responsabilităţii corporative în activitatea sa printr-un management responsabil şi gestionează impactul acestei activităţi asupra comunităţii”. O concluzie, de altfel, greu de combătut. De ce? Pentru că din start banca şi-a asumat misiunea de a activa responsabil în societate şi de a produce efecte pozitive pe termen lung, iar după un sfert de veac de activitate putem spune cu certitudine că aceste obiective se realizează în totalitate.
Transformările sociale şi economice accelerate la nivel global impun companiile, iar în cazul nostru – băncile comerciale, necesităţii de a-şi schimba modelele de business şi de interacţiune cu clienţii şi stakeholderii. În Republica Moldova responsabilitatea socială corporativă (RSC), în ultimii ani, a încetat să mai fie un concept abstract, devenind o componentă importantă a strategiilor de dezvoltare sănătoasă a companiilor/băncilor comerciale. Totuşi, mulţi se întreabă: ce înseamnă RSC şi ce interes există de a investi în acest domeniu?
Responsabilitatea socială corporativă este definită ca ansamblul acţiunilor, principiilor şi practicilor prin care o companie se implică într-o societate, cu scopul de a asigura un impact pozitiv activităţii sale şi de a contribui la dezvoltarea acelei societăţi. În opinia Comisiei Europene, acest concept reprezintă şi capacitatea companiilor de a face, în mod voluntar, mai mult decât prevede cadrul legal, pentru a îndeplini obiectivele sociale şi de mediu în activitatea lor cotidiană, în diverse domenii. Adică, acolo unde statul nu acţionează sau acţionează insuficient în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor, intervin companiile, care compensează aceste lipsuri prin implementarea diferitor proiecte. Majoritatea, din motive ce nu necesită explicaţii, se focusează pe educaţie şi sănătate.
Pentru Moldova Agroindbank, RSC este o abordare a businessului responsabil în baza căruia construim relaţiile cu părţile interesate. Ne organizăm activitatea astfel încât toţi cei cu care banca interacţionează să-şi atingă scopurile ţintite:
clienţii să obţină acces la servicii bancare de înaltă calitate, cu ajutorul cărora să-şi realizeze planurile;
angajaţii – o companie în care să-şi dezvolte potenţialul;
acţionarii – un obiect durabil şi profitabil pentru investiţii pe termen lung;
societatea – oportunităţi de dezvoltare şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Acum trăim într-o lume, unde banca este evaluată nu doar după serviciile prestate şi profitul obţinut, ci şi după modalităţile de susţinere a societăţii. În context, vreau să menţionez că MAIB se implică activ în susţinerea unor proiecte de responsabilitate socială, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care activează, din punct de vedere cultural, educativ, sportiv sau social. Constat cu mândrie că Moldova Agroindbank acordă suport financiar şi menţine relaţiile de parteneriat îndelungat cu Fundaţia Filantropică Medico-Socială “Angelus Moldova”, Fundaţia “Clipa Siderală”, Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv, care sporesc eforturile noastre de implicare în viaţa societăţii.
Una din misiunile noastre sociale este şi producerea unei schimbări pozitive în societatea moldovenească, din punct de vedere al educaţiei copiilor şi tinerilor. Astfel, MAIB susţine Concursul Naţional de Business Planuri, care anual este organizat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri, deja de peste 16 ani banca acordă suport Centrului de Informaţii Universitare în realizarea Programului „Burse de Merit”, în cadrul căruia 50 cei mai buni studenţi ai ţării primesc burse speciale pentru studii. Acesta, de altfel, este şi cel mai longeviv proiect al MAIB destinat tinerilor. Un proiect similar, în care banca se implică cu acelaşi nivel de responsabilitate, este şi „Burse pentru Viitorul Tău”. Proiectul este organizat doar pentru studenţii din familiile social-vulnerabile, 30 cei mai buni primind burse pentru continuarea studiilor.
Moldova Agroindbank este un participant activ la evenimentele desfăşurate în cadrul Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare, inclusiv a celor organizate de către Banca Naţională a Moldovei. Banca se implică voluntar în activităţile de educaţie financiară a tinerilor, pentru îmbunătăţirea nivelului lor de cunoaştere a mediului financiar, precum şi pentru a le oferi instrumentele necesare în vederea modelării propriului viitor. Astfel, specialiştii MAIB de mai mulţi ani susţin ore de educaţie financiară în diferite universităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitare din ţară, împărţind din experienţa lor profesională şi ajutându-i mai bine să înţeleagă domeniul financiar.
MAIB acordă ajutor păturilor social-vulnerabile, în special azilurilor de bătrâni, copiilor cu dizabilităţi, copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor. La sfârşitul anului trecut, peste 40 de copii cu dizabilităţi din raionul Cahul au primit cadouri în ajunul sărbătorilor de iarnă, iar angajaţii băncii, din iniţiativă proprie, au colectat mijloace băneşti, care au fost transferate Centrului de plasament pentru bătrâni din oraşul Străşeni.
Având în vedere că Întreprinderile Mici şi Mijlocii, micro-întreprinderile reprezintă un sector-cheie pentru economia naţională în ansamblu, MAIB a devenit un partener traditional al Conferinţei Internaţionale a IMM-urilor, care este organizată de Ministerul Economiei şi Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Totodată, MAIB susţine şi diferite concursuri locale şi regionale, în cadrul cărora sunt desemnaţi cei mai buni antreprenori din comunităţi, încurajând în acest fel dezvoltarea businessului local. La fel, acordăm IMM-urilor acces la mijloace financiare necesare dezvoltării într-un mediu concurenţial sporit.
Totodată, responsabilitatea noastră corporativă se axează şi pe asigurarea unor condiţii de lucru sigure pentru angajaţii noştri şi investirea în protecţia mediului.
Recent, revista britanică „Capital Finance International” a desemnat Moldova Agroindbank drept “Best Social Impact Bank – Moldova 2017”, acest premiu fiind o recunoaştere a implicării active a băncii în susţinerea proiectelor de responsabilitate socială. Desigur, întotdeauna am fost conştienţi de impactul acţiunilor noastre zilnice asupra condiţiilor de viaţă ale oamenilor, însă aprecierea acordată de CFI demonstrează că gestionăm corect businessul bancar, răspunzând nevoilor societăţii moldoveneşti şi facem viaţa unor cetăţeni mai bună.
Noi ne-am asumat anumite responsabilităţi faţă de clienţi, acţionari, echipa băncii, precum şi faţă de întreaga ţară, aducând un aport considerabil la dezvoltarea acesteia şi astfel atingând noi performanţe în domeniul bancar. Nu în zadar spunea renumitul premier britanic, Winston Churchill: „Responsabilitatea este preţul măreţiei”.
Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova-Agroindbank” SA
Источник: capital.market.md