maib, un brand reînnoit: MODERN, AGIL, INOVATOR

Modernă, flexibilă, creativă, noua identitate vizuală a maib este oglinda strategiei actualizate a băncii pentru anii 2021–2024. Banca nr. 1 în Republica Moldova îşi propune să creeze un nou standard al experienței clienților, făcându-le viața mai uşoară, mai bună şi mai mobilă. În 30 de ani de performanță, maib a demonstrat stabilitate și siguranță, pășind continuu spre evoluție, inovație, spre nivelul următor, oferind mereu produse şi servicii moderne.


Primii pași într-un nou deceniu al inovației maib sunt marcați printr-o nouă promisiune a calității – serviciile băncii urmând a deveni la un click distanță de fiecare client, orice ar face şi oriunde s-ar afla. maib ține pasul cu noile tendințe internaționale în banking și în business, continuând să fie cea mai digitalizată bancă din țară și urmărind să se extindă și în regiune.

Mai colorate, mai transparente și mai comode pentru clienți vor deveni și sucursalele băncii, prima dintre ele – Sucursala Buiucani – fiind recent inaugurată și oferind un standard nou de calitate fiecărui client. Cu o nouă identitate, o nouă misiune, viziune și valori centrate pe client, maib își invită clienții să avanseze împreună la nivelul următor!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok