Performanța este ceea ce reprezintă oamenii maib. Banca stimulează rezultatele angajaților săi, organizând concursuri interne prin care premiază succesele și încurajează excelența.
22 de angajați care au înregistrat cele mai înalte vânzări în linia de business Retail, conform condițiilor concursului, au fost premiați în cadrul unui eveniment intern la care au participat inclusiv top managementul și directorii de departamente. Ca de obicei, rezultatele frumoase le-au garantat locuri de frunte managerilor creditari, dar și premii bine-meritate - diplomă de onoare și un bonus financiar.
Prim-vicepreședinta maib, Aliona Stratan, precum și Directoarea Resurse Umane, Svetlana Bodaci, au felicitat călduros câștigătorii și i-au asigurat că banca va continua să susțină oamenii valoroși, stimulându-i să devină mai buni în activitatea profesională.
Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib:
„Mă bucur de fiecare dată când am ocazia să interacționez cu oamenii maib din prima linie, cei care cunosc cel mai bine necesitățile clienților și le oferă soluții optime. Managerii creditari au o misiune deloc ușoară – nu doar să înțeleagă ce își doresc clienții, dar și să analizeze, să compare, să prezică și să găsească pentru fiecare produsul potrivit. Mă mândresc cu ei și cu rezultatele frumoase pe care le obțin în activitatea bancară”.
Veaceslav Moscalciuc, Specialist persoane fizice, Sucursala Criuleni:
„Este un sentiment foarte plăcut să fii printre cei mai buni. Concursul în sine m-a motivat și mai mult să acumulez rezultate mai bune. M-am simțit extraordinar într-o atmosferă familiară, unde am avut ocazia să discutăm liber, iar când am revenit la serviciu, colegii erau impresionați de atmosfera în care s-a desfășurat evenimentul și emoțiile pe care le redam.
Victoria Dosan, Specialist principal persoane fizice, Sucursala Bălți:
„Astfel de concursuri ne motivează să tindem și mai mult spre rezultate frumoase. În același timp, ele ne fac să înțelegem că munca noastră este apreciată de către management, dorind să ne depășim rezultatele zi de zi. Țin să mulțumesc tuturor celor implicați în astfel de proiecte, ele fac să ne simțim împliniți și mândri că lucrăm la maib”.
Viorica Rotaru, Specialist coordonator persoane fizice, Sucursala Bălți:
„Organizarea evenimentului a fost de nota 10, în special partea de networking, când am avut ocazia să discutăm despre diferite aspecte ale activității noastre, împărtășind astfel din experiență. Îmi iubesc nespus demult munca pe care o fac, zi de zi învăț ceva nou și vreau să cresc și să avansez anume la maib, ca să fiu un exemplu pentru fetița mea. Succesul constituie 20% noroc și 80% efort depus. Iar ca să fii apt de muncă pentru cele 80%, este nevoie de o dispoziție la superlativ, deoarece clientul simte orice sentiment pe care i-l transmiți”.
Oamenii integri, inovativi, agili și profesioniști sunt principalul activ al maib. Banca va continua să susțină creșterea în carieră a angajaților săi, urmărind în același timp să atragă profesioniști în echipă. Maib îşi propune să crească loialitatea angajaţilor, să dezvolte o cultură corporativă de calitate, să promoveze leadershipul şi managementul performanţei. Pe termen mediu un obiectiv al maib este menţinerea angajamentului angajaţilor la nivelul de peste 85%.
În prezent, echipa profesioniștilor maib este formată din peste 2250 de angajați, reprezentând puţin peste un sfert din angajații sectorului bancar din țară. În 2021, maib s-a clasat în topul preferinţelor de angajare ale absolvenţilor universitari, conform studiului „Percepţia brandului angajatorului şi aspiraţiile de carieră ale absolvenţilor din Republica Moldova”. Totodată, banca este considerată de studenţii absolvenţi ai universităţilor din Republica Moldova cel mai bun angajator, fiind cel mai cunoscut brand de angajator dintre cele 12 companii propuse spre alegere.