Centrul de Informaţii Universitare anunţă concursul Burse de Merit – 2013 pentru cei mai buni studenţi ai ţării, organizat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC Moldova Agroindbank SA şi al Сompaniei Orange Moldova.
Cei mai buni studenţi şi masteranzi vor beneficia de 50 de burse în valoare de 12000 lei fiecare. Studenţii de la ultimul an de studii (ciclul licenţă) vor beneficia de pînă la 35 de burse, iar pentru studenţii masteranzi de la primul an de studii (ciclul masterat) sunt disponibile pînă la 15 burse.
La concurs pot participa cetăţeni şi rezidenţi ai RM, cu vîrsta maximă de 30 ani, studenţi de la ultimul an de studii (cu frecvenţă la zi, ciclul licenţă – anul absolvirii 2014), inclusiv studenţii – masteranzi, de la primul an de studii (cu frecvenţă la zi, care şi-au continuat studiile de masterat imediat după absolvirea ciclului licenţă), de la toate specialităţile, care îşi fac studiile la una din instituţiile universitare din RM, avînd media notelor pentru toţi anii de studii nu mai mică de 9 – domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani.
Nu sunt eligibili programului Burse de Merit – 2013: studenţii, care au beneficiat/ beneficiază de burse în cadrul altor concursuri, anunţate în anul calendaristic 2013; studenţii care au absolvit un ciclu licenţă şi/sau masterat şi, la moment, urmează o a doua licenţă sau un al doilea masterat; studenţii, care au beneficiat de burse de merit în ediţia 2012 a concursului.
Concursul constă din 2 etape de selecţie a candidaţilor, în baza dosarelor depuse şi a unui test de cultură generală. Dosarele admise pentru concurs vor fi examinate de către Consiliul de Experţi Independenţi.
Informaţii suplimentare, precum şi formularul de aplicare pot fi gasite pe www.eac.md şi la sediul Centrului de Informaţii Universitare din str. Puşkin 16, tel: (022) 221172, 221167.
Serghei CEBOTARI, Preşedintele Comitetului de Conducere BC „Moldova Agroindbank” SA: „Moldova Agroindbank este partenerul fidel al Proiectului „Burse de merit”, susţinut de bancă din a. 2001. Pe parcursul anilor acesta a devenit unul de notorietate, care a suscitat implicarea altor parteneri, ceea ce a dat o importanşă şi o valoare dublă acestui Proiect. Formulă de excepţie a parteneriatului public-privat a dat un imbold proiectului, contribuind la dezvoltarea unei noi generaţii, capabile să asigure un viitor decent lor şi ţării noastre. Pentru Moldova Agroindbank, „Bursele de Merit” sînt tratate ca cele mai eficiwente investiţii, pentru că sînt făcute într-un sol fertil - în tineri, care vor construi viitorul ţării. Deaceea banca noastră îşi va pune şi pe viitor umărul pentru ca împreună să atingem scopul de a edifica o societate puternică şi prosperă”.
Liudmila Climoc, Director General al Companiei Orange Moldova: „Susţinerea tinerilor dotaţi din Moldova a devenit un domeniu în care Orange investeşte cu prioritate. Suntem convinşi că investiţiile făcute astăzi în dezvoltarea intelectuală a tinerilor, vor aduce mâine pe piaţa muncii din Republica Moldova specialişti bine pregătiţi, care la rândul lor vor contribui la dezvoltarea durabilă a ţării. Tocmai şi acesta este motivul pentru care susţinem proiectul “Burse de Merit” pentru al 10-lea an consecutiv şi vom continua. Susţinerea tinerilor este una din priorităţile strategiei noastre de CSR, iar prin acest suport acordat tinerei generaţii ne reconfirmăm angajamentele asumate.”
Angela Muşet, Directorul Centrului de Informaţii Universitare: „Ne bucură faptul că an de an, graţie suportului partenerilor fideli Moldova Agroindbank şi Orange Moldova, noi desfăşurăm concursul „Burse de Merit” care, deja a devenit unul de notorietate pe plan naţional. Prin intermediul acestui program noi oferim şansă studenţilor din Moldova atît să primească titlul de cel mai bun student al ţării, cît şi să beneficieze de o bursă valoroasă. Ne aşteptăm, şi în acest an, să vedem dosare competitive provenite de la tineri talentaţi. Astfel, încurajăm toţi studenţii, care îndeplinesc condiţiile de participare să aplice acestui concurs şi să demonstreze prin meritele proprii că sunt cei mai destoinici studenţi din ţară.”
Sponsori: BC Moldova Agroindbank SA şi Compania Orange Moldova.
Parteneri: Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova şi Agenţia de publicitate „Kim Art”.
Parteneri media: Compania Teleradio Moldova, Revista Săptămîna, Cotidianul Timpul, Ziarul de Gardă, Agenţia de presă „Info-Prim Neo”.
Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de BC „Moldova Agroindbank”, iar din 2004 - şi de compania Voxtel, acum devenită Orange Moldova. Din anul 2003 concursul Burse de Merit este organizat de către Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova. Pe parcursul celor şaptesprezece ediţii ale programului peste 4000 de studenţi au aplicat acestui concurs, dintre care 1130 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit, iar festivitatea de decernare a lor a devenit un eveniment remarcabil în viaţa universitară din Moldova.