Primăvara 2017 a început cu un Mărţişor de la MAIB

Tradiţional, în ziua de 1 Martie, Moldova Agroindbank celebrează împreună cu clienţii săi frumoasa sărbătoare a Mărţişorului – demonstrând, astfel, respectul profund faţă de tradiţii.

Şi în acest început de primăvară, MAIB a organizat Campania „Mărţişor – respect pentru tradiţii”, în cadrul căreia au fost antrenate filialele şi agenţiile băncii, pentru a ura tuturor clienţilor săi, de la Ocniţa pînă la Cahul, un început cît mai frumos de primăvară.

Astfel, vizitatorii, care au intrat pe parcursul zilei într-o filială sau agenţie MAIB, au fost salutaţi cu un mărţişor şi felicitaţi cu ocazia sosirii primăverii.

Sărbătoarea Mărţişorului a devenit o deosebită şi frumoasă tradiţie pentru bancă, care are drept scop susţinerea şi promovarea valorilor culturale şi tradiţiilor naţionale.

În acest rând de idei, Moldova Agroindbank aduce sincere felicitări şi urări de bine clienţilor săi cu prilejul sosirii anotimpului speranţelor şi le doreşte o primăvară specială, care să le dăruiască noi puteri în realizarea scopurilor propuse.

Vă invităm să urmăriţi mai jos reportajul foto din cadrul flialelor, de la Campania „Mărţişor – respect pentru tradiţii”:

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok